CONCEDIUL de odihnă DISPARE. Nu e de glumă cu așa ceva

Mihai Schiau / 23.05.2017
CONCEDIUL de odihnă DISPARE. Nu e de glumă cu așa ceva

Inspectorii de muncă avertizează că au întâlnit, tot mai des în ultima perioadă, fenomenul concediilor ”fantomă”.

Lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj au constatat că tot mai mulţi angajaţi din mediul privat apar în evidenţele companiilor ca fiind în concediu de odihnă sau chiar fără plată, deşi ei merg zilnic la serviciu.  Cele mai multe deficienţe au fost constatate la angajatori din mediul privat.

“Practic, concediul de odihnă al lucrătorilor este evidenţiat în foile de pontaj, dar în realitate lucrătorul nu beneficiază de concediu de odihnă. Aceste lucruri le constatăm tocmai din sesizările primite de la lucrători care, în momentul în care încetează raportul de muncă la un anumit angajator, nu beneficiază de plata dreptului de concediu neefectuat, pe care fiecare lucrător îl ştie ca şi număr. În controalele care se desfăşoară ca urmare a sesizărilor, se constată că, de fapt, acel lucrător apare în foile de pontaj şi în ştatele de plată evidenţiat cu concediul de odihnă”, spune Luminiţa Nemeş de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj.

Institutul de Muncă avertizează că a crescut şi numărul angajaţilor trimişi în concediu fără salariu, deşi nu au fost informaţi în prealabil, aşa cum prevede lesgilaţia în vigoare, astfel încât angajatorul să nu plătească taxe la stat.

Tags:
Citește și...