Fosta soție a lui Florin Piersic junior, Dorina Chiriac, trece prin clipe cumplite, după ce medicii i-au descoperit un chist pe corzile vocale, care trebuie operat de urgență. Din acest motiv, actrița este obligată să își anuleze toate spectacolele de teatru și concertele.
„Ei, şi-aşa. cer scuze publicului pe această singură cale accesibilă mie pentru absenţa mea de la spectacolele anunţate pentru lunile mai, iunie, iulie până la sfârşitul stagiunii, reprezentaţii teatrale şi concerte la care s-au vândut deja biletele. Concertele cu Ada Milea vor avea loc în Bucureşti, Bacău, Constanţa, Cluj şi în celelalte locaţii în zilele anunţate, fără a mă avea în scenă. sincer, nu pierdeti, căci vă veţi bucura de Ada, dar si de Radu Bînzaru fără bruiaj gâjâit din parte-mi. Vocea m-a anunţat că-mi pleacă. m-a anunţat oficial, cu martori. ameninţă să îmi ia şi urechea, că mi s-a instalat o afonie. Curând voi avea parte de o intervenţie chirurgicală asupra unui chist pe corzile vocale la o clinică din Luxemburg (sună mai cumva dacă zic asta, na) ok. Este o intervenţie cu risc pentru cineva care are vocea drept instrument esenţial in meserie. Curând intru în pauză vocală totală (cunosc prieteni care-ar da petrecere în Piaţa Universităţii că tac io), cer scuze once again pentru încurcătură tuturor, încerc să tac zen după operaţie că cică e periculos de nu, şi-n toamnă, după ce-o să mă aud eu pentru prima oară, decid dacă să mă fac cântăreaţă sau să m-apuc de scris. Vad eu”, a scris ea pe Facebook.
Dorina Chiriac și Florin Piersic junior au împreună o fetiță.