Ultima oră: Opt morți și peste 20 de răniți

A. Dragu / 21.05.2017
Ultima oră: Opt morți și peste 20 de răniți

În ultimele 36 de ore, opt persoane, printre acestea și un copilaș de un an și patru luni, au murit în urma tragediilor produse pe mai multe drumuri din țară. Alți 23 de oameni au ajuns la spital, după ce au trăit momente înfiorătoare.

O întreagă familie a fost distrusă în urma unui accident, care a avut loc vineri, în județul Satu Mare. Un copilaș de un an și patru luni și tatăl său au murit, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un alt autoturism. Celălalt șofer, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a murit pe loc, în urma impactului violent. Mama băiețelului, care este însărcinată, a fost transportată în stare gravă la spital.

A fost un sfârșit de săptămână însângerat, pentru că a crescut numărul victimelor din accidente rutiere. În ultimele 36 de ore, opt persoane, printre acestea și un copilaș de un an și patru luni, au murit în urma tragediilor produse pe mai multe drumuri din țară. Alți 23 de oameni au ajuns la spital, după ce au trăit momente înfiorătoare.

O întreagă familie a fost distrusă în urma unui accident, care a avut loc vineri, în județul Satu Mare. Un copilaș de un an și patru luni și tatăl său au murit, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un alt autoturism. Celălalt șofer, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a murit pe loc, în urma impactului violent. Mama băiețelului, care este însărcinată, a fost transportată în stare gravă la spital.

Numărul victimelor din accidente crește alarmant
Sâmbătă, artistul Szanto Lorand a murit într-un accident violent petrecut pe un drum din județul Cluj. Basistul trupei FUNKorporation s-a stins din viață după ce microbuzul cu care se întorcea de la un concert a fost izbit violent de un autovehicul al cărui șofer care ar fi adormit la volan. Tânărul de 28 de ani n-a avut nici o șansă, pentru că a fost proiectat în albia unui râu, la zeci de metri de locul impactului.
Basistul Szanto Lorand a murit, în timp ce se întorcea de la un concert
Un alt accident grav a avut loc sâmbătă după-amiază, în județul Hunedoara. Nouă persoane, printre care și cinci copii, au fost transportate la Spitalul de Urgență din Petroșani, după ce două mașini s-au ciocnit, pe DN66, în apropierea localității Merișor.

Copii răniți în accidentele produse în ultimele 36 de ore

Scene de coșmar au avut loc și în apropiere de Cernica. Şoferul unui autoturism a murit după ce o mașină și un microbuz s-au ciocnit violent. Alte şapte persoane au fost rănite, dintre care doi copii, unul de opt ani şi unul de opt luni, au anunţat oficiali ai ISU Bucureşti-Ilfov.

Sâmbătă seară, o persoană a murit şi alte trei au fost rănite într-un accident produs pe un drum judeţean din Giurgiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, Florin Neguţ, accidentul s-a produs pe drumul judeţean 601, în comuna Crevedia Mare, unde două autoturisme, un Opel Astra şi un Opel Insignia, au intrat în coliziune.

Tot sâmbătă, un motociclist a murit într-un accident produs pe șoseaua de centură a Buzăului. Tânărul, în vârstă de 36 de ani, din București, s-a stins din viață după ce a intrat în plin într-o mașină care i-a tăiat calea. Scena înfiorătoare a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Motociclistul mort în accidentul produs sâmbătă pe centura Buzăului se numește Viorel Mihai, era căsătorit și tatăl a doi copii.

 

Citește și...