Un tânăr din SUA a avut o replică genială, după ce o prietenă a jignit-o pe iubita sa, pe rețelele de socializare.
Tre Booker a postat mai multe fotografii cu iubita lui, Madison Haulter, de la balul de absolvire, iar o prietenă a găsit de cuviință să posteze următorul comentariu: ”Wow! Te iubește chiar dacă ești grasă!”.
Tânăra a primit rapid un răspuns din partea lui Madison: ”Nu înțeleg de ce unii oameni sunt atât de răi cu persoanele pe care nici măcar nu le cunosc”. Însă adevărata lovitură sub centură a venit din partea lui Tre Booker.
”Nu ești grasă, iubito. Dumnezeu te-a făcut pentru mine. Ești perfectă! (…) Multă lume spune despre mine că sunt un tip moale pentru că postez atât de multe fotografii cu tine, dar asta nu mă deranjează. Vreau ca toată lumea să știe cât de mult te iubesc”, a scris adolescentul pe rețeaua de socializare.
Ulterior, sute de oameni au luat apărarea cuplului: ”Oamenii frustrați nu vor să îi vadă niciodată pe ceilalți fericiți. Ai arătat absolut minunat”, a scris cineva. ”Sunteți un cuplu adorabil! Arătați foarte bine împreună”, a fost o altă reacție.