Groapa de gunoi unde trăiesc mii de familii bătute de soartă

Cătălina Grigore / 06.05.2017
Groapa de gunoi unde trăiesc mii de familii bătute de soartă

La o aruncătură de băț de Jakarta, capitala Indoneziei, se află Bantar Gebang, una dintre cele mai mari gropi de gunoi din Asia. De fapt, numele de groapă de gunoi e o denumire cum nu se putea mai eronată, pentru că tabloul impresionant ne arată adevărați munți de deșeuri menajere.

20 de kilometri despart capitala statului asiatic de locul în care sunt aruncate resturile unui oraș care „înghite” aproape 9 milioane de suflete. Așa cum ne putem închipui, cantitatea de deșeuri aruncată la Bantar Gebang este uriașă, specialiștii înaintând cifre uluitoare: 9000 de tone de gunoaie ajung în fiecare zi în acest depozit, care se înalță cu o rapiditate ieșită din comun.

Șocul pe care îl are orice privitor la vederea decorului dezolant este amplificat de ceea ce se petrece în jurul acestui loc al gunoaielor. Oameni fără adăpost mișună zi și noapte în căutarea hranei pentru ziua de mâine. Pare ireal, dar presa occidentală dezvăluie că în jurul Bantar Gebang s-a format o adevărată comunitate, care numără peste 3000 de familii, unii dintre copii fiind născuți chiar în acel loc insalubru.

Imaginile surprinse de fotografi a șocat o întreagă omenire, dar par să fie ceva obșinuit pentru băștinași, care cunosc bine situația persoanelor care au ales să trăiască la groapa de gunoi a Jakartei. Deși poate părea ciudat, familiile ce trăiesc printre gunoaie s-au obișnuit cu mirosul și cu ceea ce se întâmplă zilnic în acel loc.

Oamenii așteaptă fiecare transport care ajunge la depozit sperând ca printre gunoaiele aruncate de orășeni să găsească lucruri și mâncare pentru a putea supraviețui.

Citește și...