Jessica Moss era o adolescentă obișnuită, însă viața ei a luat o întorsătură neașteptată în momentul în care a fost diagnosticată cu cancer.
I-a apărut o mică umflătură la gât la scurt timp după ce a împlinit 19 ani, dar a ignorat acest semn. După câteva luni însă, când s-a dus la un control medical de rutină, a aflat că are cancer. Devastată, Jessica a fost nevoită să renunțe la studii pentru a se putea opera și a începe ședințele de chimioterapie.
În ciuda schimbărilor dramatice care au intervenit în viața ei, adolescentei i s-a făcut o promisiune neașteptată din partea iubitului ei, William Allsworth, cu care are o relație de trei ani. Primele lui cuvinte după ce a aflat că Jessica suferă de limfomul Hodgkin și va fi supusă unui tratament sever, au fost: „Când o să te simți mai bine, o să te cer de soție”.
Jessica Moss, originară din Lincoln, spune că nu și-a pus niciodată problema că iubitul ei o va părăsi din cauza bolii sale.
„Nu ne-am gândit niciodată că relația noastră nu va continua. Am discutat despre schimbările care vor apărea, despre faptul că eu nu voi mai putea ieși la fel de des, însă nu am adus niciodată în discuție despărțirea”, a spus Jessica.
Tânăra în vârstă de 19 ani, care își dorește să devină optician, a depistat umflătura de la nivelul gâtului l-a scurt timp după ce s-a întors cu familia din vacanță, însă a crezut că nu este nimic serios.
„Credeam că sunt răcită, însă doctorul și-a dat seama că este ceva în neregulă cu acea umflătură după ce i-am spus că s-a mărit. Dar mama mea, care a avut cancer în trecut, era îngrijorată în legătură cu umflătura mea. Diagnosticul meu a venit la cinci ani după ce mama a aflat că suferă de aceeași formă de cancer”, povestește tânăra.
„Am fost foarte supărată când am aflat că am cancer. Am plâns toată noaptea, dar apoi m-am obișnuit cu ideea”, a adăugat ea.
Acum, la un an de la aflarea diagnosticului, Jessica Moss a învins cancerul, și-a reluat cursurile la universitate și se pregătește de nuntă, după ce iubitul ei, William Allsworth, a cerut-o de soție.