Au fost artiști de renume, aveau o carieră şi o viaţă plină de plăceri ori păcate omeneşti. Erau vedete ale timpului lor. Cu toate acestea, intr- un moment al vieţii ceva s-a schimbat in fiinţa lor, iar destinul i-a făcut să o ia pe altă cale. Iată ce vedete s-au călugărit și au ales să se apropie de credinţă şi să se dedice lui Dumnezeu.
Actorul Dragoş Pâslaru s-a retras la Mănăstirea Frăsinei
Cândva, era un actor bine-cunoscut. Imaginea lui în rolul lui Horia Sima, conducătorul legionar din filmul “Drumeţ în calea lupilor”, a rămas în memoria tuturor cinefililor. De aproape două decenii însă, Dragoş Pâslaru (59 de ani) trăieşte ca simplu călugăr la Mănăstirea Frăsinei, din judeţul Vâlcea. Dacă l-ai întâlni astăzi pe Dragoş Pâslaru, ar trebui să-i spui “frate Valerian”. Acesta e numele sub care fostul actor îşi duce existenţa, de aproape două decenii, ca simplu călugăr al mănăstirii vâlcene Frăsinei.
Mariana Buruiană şi «Taina Mărturisirii»
Actriţă de prim rang a scenei şi cinematografiei româneşti, Mariana Buruiană (55 de ani) s-a retras, la câţiva ani după 1990, din lumina reflectoarelor. Chiar dacă nu s-a călugărit, ea şi-a dedicat viaţa credinţei întru Hristos, fiind şi autoarea unei cărţi, “Taina mărturisirii”.
O apariţie angelică, un chip diafan şi-o sensibilitate aparte. Acestea o definiseră pe Mariana Buruiană, pe vremea în care era una dintre renumitele actriţe ale Teatrului Bulandra, dar şi ale cinematografiei noastre. Mariana Buruiană a abandonat cariera ce-i oferise un nume în ochii publicului. Ca într-o adevărată revelaţie, s-a apropiat de credinţă şi de Hristos.
Dan Bădulescu, de la chitarist rock la preot
Dan Bădulescu (58 de ani) a fost unul dintre marile nume ale rockului românesc din anii ’70, chitarist în trupe faimoase ale genului. A emigrat în Suedia în 1986, apoi a renunţat la chitară pentru apropierea de Dumnezeu. Întors în ţară, a absolvit Teologia, fiind, de câţiva ani, preot la o biserică din Bucureşti.
Monica Fermo, călugăriţă în Ierusalim
Una dintre blondele fatale din anii ’70 ale scenei Teatrului Naţional din Bucureşti, Monica Fermo (56 de ani), trăieşte de peste două decenii la o mănăstire din Ierusalim.
Era blondă, era tânără, era sexy, era actriţă. Monica Fermo devenise, spre sfârşitul anilor ’70, una dintre cele mai provocatoare prezenţe actoriceşti de pe scena Naţionalului bucureştean. După cum mărturisea ea însăşi mai târziu, “Primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea. Ascultam muzică rock, iar pentru o tânără de 17-20 de ani, cum eram atunci, care mergea în discoteci şi se dezlănţuia în muzică, primea în mod subconştient toată informaţia satanică a acelei muzici. Şi urmau celelalte: sărutări, desfrânări, avorturi, fumat, beţii, petreceri…”.
Fiul lui Octavian Cotescu şi al Valeriei Seciu este monah pe Muntele Athos
Mult mai puţin cunoscut publicului larg, Alexandru Cotescu (42 de ani) are o ascendenţă nobilă, din punct de vedere artistic, fiind fiul marilor actori Octavian Cotescu şi Valeria Seciu. A avut o apariţie meteorică în filmul “Păcală” (1974), dar a urmat, mai târziu, calea monahală. Trăieşte de ani buni la Mănăstirea Vatopedu de la Muntele Athos, în Grecia, luând numele bisericesc de Daniil. A lucrat la traducerea unei importante antologii de texte liturgice şi vieţi ale sfinţilor.