Adrian Stoicov, antrenorul secund al ACS Poli Timșoara a încetat din viață.
Fostul tehnician avea mari probleme de sănătate şi a murit la doar 49 de ani.
“Odihnește-te în pace, Adrian Stoicov! Adrian Stoicov (49 de ani), unul dintre cei mai importanți oameni din istoria clubului Politehnica Timișoara, a încetat astăzi din viață, în urma unei scurte, dar grave suferințe.
Adrian Stoicov, fundaș stânga, a fost unul dintre componenții de bază ai echipei Poli din anii 80-90, atunci când echipa ”alb-violetă” a eliminat Atletico Madrid, a remizat cu Real Madrid și a ajuns în 1992 în finala Cupei României.
Ulterior, Adrian Stoicov a fost antrenor secund și antrenor de copii și juniori la Politehnica Timișoara. Din 2012 încoace, a activat ca antrenor secund la ACS Poli, iar apoi a făcut parte ca tehnician la diferite grupe de vârstă în cadrul Centrului de Copii și Juniori.
Odihnește-te în pace, ”Bulgarule”! Nu te vom uita niciodată!”, se arată pe pagina de Facebook a celor de la ACS Poli Timişoara.