Pentru a completa necesarul de militari al Armatei Române pe timp de pace, dar mai ales pe timp de criză sau de război, Ministerul Apărărării Naționale a stabilit să înceapă recrutarea de recidiviști voluntari.
Potrivit normelor metodologice care urmează a fi aprobate de ministrul Apărării, Gabriel Leș, “rezerviştii voluntari sunt destinaţi pentru asigurarea cu prioritate a structurii de forţe a armatei cu resursele umane necesare realizării capacităţii de luptă complete”.
Rezerviștii voluntari vor primi din partea MApN o “soldă de funcţie şi de grad, pentru numărul de zile de participare efectivă la instruire / misiuni”, precum și alocație de hrană.
În afara perioadelor de instruire sau de misiune, rezerviștii voluntari vor primi o “indemnizaţie lunară în cuantum de 10% din suma reprezentând solda de funcţie pe care sunt încadraţi”.
MApN primește candidaturi din partea oricărui cetățean român, indiferent de sex, cu condiția să aibă cel mult 55 de ani (pentru cei care au deja o anumită pregătire militară) sau cel mult 51 de ani (pentru cei care nu au deloc pregătire militară).