Persoanele fizice aflate în afara României care au obținut în 2016 venituri sunt obligate să le declare la Fisc, pentru impozitare, până la sfârșitul lunii mai 2017.
Dacă nu se face raportarea, contribuabilii riscă să fie sancționați cu până la 500 de lei. Cu alte cuvinte, este vorba atât de cei care stau în România și obțin bani din străinătate, cât și cei care, deși se află peste graniță și obțin bani acolo, vin des în țară.
Toți românii care au obținut venituri în străinătate în anul 2016 sunt obligați să le declare la unitățile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) până la data de 25 mai 2017, așa cum se arată în articolul 130 al Codului fiscal. Raportarea se face în baza formularului 201.
Astfel, vizate sunt, în principal, persoanele fizice care stau în România și au obținut venituri în străinătate și persoanele fizice care stau în străinătate, obțin venituri acolo și vin des în România. Concret, depunerea „Declarației privind veniturile realizate din străinătate” trebuie să fie făcută de:
Nedepunerea la termen a formularului 201 este considerată, potrivit Codului de procedură fiscală, contravenție. Prin urmare, persoanele care sunt obligate să depună declarația și care depășesc termenul-limită stabilit pentru 25 mai 2017 riscă să fie amendate cu o sumă cuprinsă între 50 și 500 de lei.
Formularul fiscal 201 sau, mai exact, „Declarația privind veniturile realizate din străinătate”, este reglementat de Ordinul ANAF nr. 3.695/2016. Concret, veniturile realizate în străinătate, ce sunt supuse impozitării în România, sunt, în principal, următoarele:
Veniturile salariale obținute în străinătate și plătite de un angajator din statul respectiv (adică nerezident în România) nu se impozitează în România, astfel că nu se impune declararea lor prin intermediul formularului 201. În rest, veniturile trebuie declarate pentru fiecare țară-sursă și pentru fiecare categorie de venit.
„Declarația privind veniturile realizate din străinătate” trebuie completată, așa cum se arată în ordinul ANAF, în dublu exemplar. Originalul trebuie depus la organul fiscal central în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal declarantul, iar copia este păstrată de cel din urmă. Referitor la depunerea efectivă, formularul 201, în format tipărit, se depune fie direct la registratura organului fiscal, fie prin poștă (scrisoare recomandată cu confirmare de primire), fie online.