Shelley, o femeie în vârstă de 44 de ani din Marea Britanie, a fost în culmea fericirii în momentul în care a aflat că a rămas, în sfârșit, însărcinată.
Deși acest lucru a fost considerat un adevărat miracol de către medici, aceștia i-au spus să își tempereze așteptările, deoarece vârsta înaintată aduce multe riscuri asupra sarcinii.
Cu toate acestea, femeia s-a bucurat foarte mult de această minune și a așteptat cu nerăbdare ziua nașterii. Doar că, în momentul în care și-a văzut pentru prima dată bebelușul, a avut un șoc: micuțul avea capul neobișnuit de mare.
În urma testelor, medicii au descoperit un lucru impresionant: copilul s-a născut cu hidrocefalie, o afecțiune care face aproape imposibilă dezvoltarea normală.
Bebelușul a fost supus mai multor operații, dar din nefericire a rămas paralizat de la șolduri în jos. Cu toate acestea, micuțul Noe a întrecut orice așteptare. Creierul lui s-a dezvoltat în cele din urmă normal, iar acum, la vârsta de 4 ani, este capabil să facă aceleași lucruri ca orice copil de vârsta lui.