Ce a descoperit un bărbat la marginea unei păduri

A. Dragu / 03.03.2017
Ce a descoperit un bărbat la marginea unei păduri

Un tânar din Peterborough, Anglia, a făcut o descoperire șocanta în timp ce se plimba pe lângă o pădure. Acesta a văzut o mulține colorată, iar la prima vederee a crezut că este vorba de câteva cutii cu mingii de tenis.  Când s-a apropiat nu i-a venit să creadă că cineva a fost în stare de o asemenea cruzime.  Ceea ce credea ca sunt niște mingi de tenis erau de fapt sute de pui de găină vii, care nu aveau mai mult de o zi de când ieșiseră din ou. În acel moment tânărul a alertat autoritățile locale, dar și o asociaţie de prevenţie a cruzimii faţă de animale, care a reuşit să salveze majoritatea puilor.  Imaginile au fost filmate la sfârşitul săptămânii trecute, când cineva a observat peste 1000 de pui mici de găină abandonaţi pe un câmp de lângă oraşul Peterborough.

“N-am văzut niciodată aşa ceva. Zgomotul era incredibil. Puii aveau doar o zi şi erau extrem de fragili. Din păcate, unele păsări au murit sau erau pe moarte când am ajuns noi, dar cei mai mulţi pui au fost salvaţi”, a declarat inspectorul Justin Stubbs.

Se pare ca acestia au fost abandonati pe acel camp de mai multe persoane necunoscute și erau lăsați să moară. Puișorii de găină au fost salvați, deși nu toți au supraviețuit, iar o anchetă este acum în curs de desfășurare pentru a se găsi persoanele vinovate de o asemenea cruzime fără margini, scrie dailymail.co.uk.

Citește și...