Povestea milionarului care trăiește de 20 de ani singur pe o insulă. Motivul pentru care face asta

Diana Bone / 26.06.2017
Povestea milionarului care trăiește de 20 de ani singur pe o insulă. Motivul pentru care face asta

Un milionar de 70 de ani pe nume David Glasheen a ales să trăiască de unul singur pe o insulă din nord-estul Australiei. David a făcut această schimbare radicală a modului său de a trai în 1997, atunci când marcat de ceea ce îi fusese dat să vadă până în acel moment și-a dorit o viață cu totul diferită. În tinereţe, David a fost multimilionar, însă în 1987 a pierdut, după o prăbuşire a cotelor bursiere, aproape toată averea. În cea mai bună perioada a sa din punct de vedere financiar, acesta avea circa 28.4 milioane de dolari.

David locuieşte acum alături de căţeluşa Polly, care îi ţine companie și spune că nu are nevoie de nimic altceva.
„Când am venit aici, eram bolnav după bani. Banii sunt cei care îi îmbolnăvesc pe oameni. Din cauza asta mi s-a distrus şi căsnicia. Pe insula, David are generator care funcţionează cu combustibil, dar şi panouri solare. Astfel, acesta are chiar şi internet şi spune că se mai uită din când în când pe YouTube la diverse clipuri.
O dată pe an, acesta merge în civilizaţie şi îşi cumpără alimente. Preferatele sale rămân dulciurile.

Citește și...