Ți-a apărut vreodată Iisus sau Dumnezeu în vis? Vezi ce semnificație are acest lucru

Mihai Schiau / 13.06.2017
Ți-a apărut vreodată Iisus sau Dumnezeu în vis? Vezi ce semnificație are acest lucru

Iată ce înseamnă dacă îți apar Dumnezeu sau Iisus Hristos în vis. Înainte de toate, trebuie menționat faptul că Iisus poate să apară în visul oricui, indiferent dacă persoana respectivă este sau nu este credincioasă. Asta pentru că Mântuitorul este întâlnit în cultura mai multor popoare.

Cei care l-au visat pe Mântuitor susțin că le-a apărut în vis suferind. Acest lucru se explică prin crucificarea lui Iisus, cunoascută de toți oamenii, indiferent de cultură sau religie.

Visul în care apare Dumnezeu este un simbol al perfecțiunii, al bunătății. Dacă în vis o persoană vorbește cu Dumnezeu înseamnă că trebuie să se bucure. Se spune că dorințele acelei persoane se vor îndeplini.

Dacă Dumnezeu întinde brațele spre cel căruia îi apare în vis, înseamnă că îl binecuvântează pe acel om. Dacă este apostrofat în vis, atunci poate fi vorba despre o falsă credință, potrivit tratatelor de specialitate.

Atunci când o persoană se află în vis față în față cu Dumnezeu și îi adresează o rugăminte, este un semn că acel om va fi împăcat cu propria persoană. De asemenea, va primi binecuvântarea lui Dumnezeu. În plus, persoana respectivă va avea parte de o bătrânețe frumoasă și liniștită.
Potrivit lui Freud, sentimentul religios este legat de frica de moarte. Așadar, conform psihanalistului austriac, un vis în care apare Dumnezeu este strâns legat de sacrificiu, de vinovăție, dar și de jertfa supremă.
Potrivit lui Carl Gustav Jung, în cazul celor care îl visează pe Dumnezeu sau pe Iisus se poate vorbi despre dorința de perfecțiune.

Tags:
Citește și...