Un copil din Sibiu pe cale să doboare toate recordurile universitare din Europa, premiat de QEast Software și de unii dintre cei mai buni experți mondiali din domeniul IT, cu ocazia ceremoniei “Premiile de excelență Rotary Club Sibiu”, scrie oradesibiu.ro.
Cu ocazia ceremoniei “Premiile de excelență Rotary Club Sibiu” care a auvut loc ieri, luni 10 noiembrie, la Hotel Ramada din Sibiu, un copil deosebit a primit o distincție cu totul specială. Povestea este cam de necrezut. Cu doi ani în urmă, o mămică ținând de mână copilașul ei de 10 ani, a pășit pragul Asociației profesionale Swiss Webacademy, pentru a-l înscrie la cursul de Web Designer, mai scrie oradesibiu.ro
Datorită vârstei copilului, directoarea Swiss Webacademy a refuzat la început, propunând mamei sale să mai aștepte măcar încă doi ani. Apoi, văzând determinarea copilului, a acceptat înscrierea, sub forma unei încercări, cu condiția că va întrerupe frecvența la curs dacă nu se va descurca.
Astfel, Petru Rogojan s-a înscris în grupa de adulți pentru specializarea de Web Designer, cu miza obținerii unui atestat achivalent cu 30 de credite ECTS, de la Universitatea Elvețiană de Științe Aplicate Vest-Elveția din Neuchâtel/Saint-Imier (HES-SO, HE-ARC Haute Ecole d’Ingénieurs).
După mai puțin de un an, Petru a devenit unul dintre cei mai bun webdesigneri din grupa lui. Proiectul său a fost realizarea site-ului pentru Palatul Copiilor din Sibiu. Site-ul realizat de el a devenit cel oficial, iar Petru a devenit cel mai tânăr atestat de Haute Ecole d’Ingénieurs din toate timpurile.
Anul următor, Petru s-a înscris la cursul de Web Programmer. La doar 11 ani a început să învețe să realizeze aplicații cu baze de date web și să programeze în PhP. Așadar, a absolvit și a doua parte din primul an ce poate echivala un Masterat Universitar complet, câștigând în plus, detașat, locul 1 din clasa sa.
Mai mult, profesorii elveţieni au apreciat că Petru a realizat cel mai bun proiect de Web Programmer. Web-site-ul său i-a surprins pe toţi, fiind vorba de un proiect care propunea o schimbare radicală a prezentării online şi baza de date profesorală a Colegiului National Brukenthal. Acest site impecabil, creaţie a lui Petru, a devenit de două luni versiunea germana a site-ul oficial al Colegiului (www.colegiulbrukenthal.ro).
În afară de aprecierile Directorului Colegiului, cea mai emotionantă mărturisire a fost scrisă de Max Klaus, fondator şi director adjunct al Serviciul Federal Elveţian de cooperare public-privat în domeniul criminalităţii informatice.
„Ca şi fost web designer independent, înainte de a mă alătura Confederaţiei Elveţiene, consider că mă pot pronunţa în privinţa muncii lui Petru. Şi pot spune că, în mod deosebit site-ul web al Colegiului Brukenthal este foarte bine structurat. Nici nu am avut idee că un băiat de 11 ani poate crea un astfel de site web”, a subliniat Max Klaus.
Citiți mai multe despre povestea remarcabilă a copilului-minune din Sibiu, pe oradesibiu.ro.