Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni noi atenţionări nowcasting Cod galben de furtună, valabile în mai multe localităţi din judeţele Cluj, Bihor şi Suceava, în următoarele ore, scrie Agerpres.
Potrivit meteorologilor, În mai multe localităţi din judeţele Cluj şi Bihor, iar în zona de munte a judeţului Suceava, se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse ce vor depăşi 25 – 30 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări de scurtă durată ale vântului. ANM anunţă că sistemele noroase se deplasează pe direcţia SV-NE.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.