Cum poți avea gemeni fără intervenție medicala? Află acum

Ioan Georgescu / 10.07.2017
Cum poți avea gemeni fără intervenție medicala? Află acum

Sunt foarte mulți oameni care vor să aibă gemeni. Doi dintr-un foc și totul la dublu, plus exotismul de a fi două făpturi identice cu puteri miraculoase. Sau cel puțin asta cred unii.

Dar gemenii nu pot apărea decât în anumite situații pe cale naturală. Însă mai nou există și alte procedee. Pe cale naturală, gemenii se formează când două ouă sunt eliberate în timpul ovulației. Gemenii identici, care sunt și mai rari, se formează când un ou se împarte în două în timpul sarcinii.

 

Dar iată și câteva metode prin care mamele pot da naștere unor gemeni dacă fac anumite lucruri, sau dacă vor asculta câteva sfaturi date de specialiști.

 

1. Femeile mai în vârstă au șanse mai mari să nască gemeni, dar acestea au și o rată a avorturilor spontane mai mare.

 

2. Creșterea aportului de produse dietetice. Această teorie provine din Africa unde se spune că este cea mai mare rată a nașterii de gemeni pentru că toate femeile consumă foarte mult lapte.

 

3. Alăptarea pe timpul sarcinii. Se spune că șansele de a naște gemeni cresc de până la nouă ori.

 

4. Conceperea să aibă loc la scurt timp după oprirea tratamentului cu pilule contraceptive. Pentru că organismul va elibera o cantitate de hormoni mai mare.

 

Citește și...