O adolescentă din India a fost dată afară de la școală dintr-un motiv bizar: fata suferă de o boală de piele, iar profesorii susțin că elevii se sperie de colega lor.
Shalini Yadav are 16 ani și a fost diagnosticată cu eritrodermie, o afecțiune inflamatorie a pielii cu eritem ce provoacă exfolierea excesivă. Cunoscută și ca “sindromul omului roșu”, boala nu poate fi tratată.
Tot ce poate face adolescent este ca la fiecare oră să își ude pielea, iar la fiecare 30 de minute să aplice diverse creme și unguente care să-i amelioreze simptomele, dar și durerile puternice pe care le simte, scrie Daily Mail.
“Shalini suferă de această boală de când era mica. Am fost cu ea la mai mulți doctori, dar niciunul nu a putut să o vindece, iar starea ei a devenit din ce în ce mai rea”, a povestit Devkunwar, mama fetei.
“Mă simt atât de neputincioasă când văd că i se exfoliază pielea, provocându-i atât de multă durere… Boala nu o ucide, dar îi fură viața puțin câte puțin”, a adăugat ea.
Pe lângă toate acestea, adolescenta suferă acum și din pricina faptului că nu mai este primită la școală.
“Voiam să învăț, dar m-au dat afară de la școală pentru că se speriau copiii când mă vedeau”, a mărturisit Shalini. “Toată lumea din familia mea suferă din cauza bolii mele. Dar este vina mea? Ce am făcut pentru a fi astfel pedepsită? Nu vreau decât să trăiesc”, a adăugat ea, cerând celor care o pot ajuta în vreun fel să o facă fără a mai sta pe gânduri.