În luna iunie a anului 2013 Lucy, pe atunci în vârstă de 27 de ani, a dezvoltat o mâncărime destul de supărătoare, care se manifesta pe toată suprafața corpului.
Deși la început nu i-a dat importanță, în cele din urmă, tânără a început să meargă la medici pentru a investiga problema cu care se confrunta. La unul dintre cabinete i s-a spus că are scabie și i s-a dat o loțiune specială cu care să se dea pe piele.
Tratamentul nu a avut însă niciun rezultat iar mâncărimea devenise atât de intensă încât Lucy își făcea răni deschise pe piele din cauza scărpinatului.
Față a mers ulterior la un alt doctor, care i-a spus că ar avea o alergie și i-a prescris o serie de medicamente antihistaminice. Nici acest tratament nu i-a fost de folos.
În cele din urmă, la un al treilea control, Lucy a aflat o veste devastatoare. Mâncărimea era de fapt provocată de o formă de cancer la bilă care, din cauza faptului că nu a fost tratat la timp, ajunsese într-un stadiu terminal.
“Când i s-a spus că are cancer totul s-a dărmat în jurul ei. A fost un șoc uriaș. Am făcut tot posibilul să nu plâng, voiam să fiu puternic pentru ea”, mărturisește Liam, iubitul ei.
Deși boala avansa, iar efectele erau din ce în ce mai grave, Lucy voia să ducă o viață cât mai apropiată de normal în continuare. În octombrie 2014 s-a măritat cu Liam.
Din nefericire, în februarie 2015, cancerul a răpus-o.