În fiecare an, în data de 27 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Aducerea la Constantinopol a moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur, în anul 438. Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai cunoscuţi, pomeniţi si iubiţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, s-a născut în anul 347, în Antiohia. Întreaga lui viaţă şi-a dedicat-o zidirii Bisericii lui Hristos.
Sărbătoarea, însemnată în Calendarul Ortodox cu cruce neagră, este închinată unui eveniment care a fost considerat, în secolul al V-lea, o binemeritată reconciliere duhovnicească a familiei imperiale bizantine în faţa personalităţii istorice a Sfântului Ioan Gură de Aur. Împăratul Teodosie al II-lea a dorit prin aducerea la Constantinopol a moaştelor Sfântului să îndrepte nedreptatea pe care părinţii săi, Arcadiu şi Eudoxia, au făcut-o prin scoaterea sa din scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului şi exilarea lui.
Toți creștinii trebuie să spună Troparul Sfântului Ioan Gură de Aur
„Din gura ta, ca o lumină de foc strălucind, harul toată lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat, înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci cu cuvintele tale învățându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!” Amin.