Nicole Sedgebeer a pierdut trenul care trebuia să o ducă în Euston, orașul natal, și nu știa ce să facă. Următorul tren pleca abia în dimineața următoare, iar clădirea gării era închisă, dar atunci s-a întâmplat ceva extraordinar.
Singură, tânăra era pe punctul de a izbucni în plâns. Nu știa încotro să o ia, cu cine să vorbească și nici cum să ajungă acasă, după o zi petrecută în Londra.
Din fericire, un om fără adăpost s-a apropiat de ea. Mark a vrut să se asigure că Nicole va avea unde să stea până dimineața următoare. Omul a împărtășit din experiența lui și i-a explicat ce cafenele sunt deschise până dimineața. A condus-o pe fata într-o cafenea, s-a asigurat că este în regulă, apoi a plecat.
Impresionată, față și-a făcut un selfie cu Mark, pe care l-a postat pe Facebook alături de un mesaj emoționant:
„Acest om, pe care probabil l-aș fi evitat dacă l-aș fi întâlnit pe stradă, a reușit să mă ajute și să mă facă să realizez niște lucruri. Mark, ești un om special și promit să nu mai privesc cu dispreț oamenii fără adăpost”.