Timbrul de mediu a fost scos de la 1 februarie, iar această veste îi bucură pe toți românii care vor să-și cumpere o mașină, dar nu au bani de una nouă. Renunțarea la această taxă va avea însă și efecte negative, spun analiștii. Adică va crește numărul mașinilor vechi înmatriculate.
UPDATE 24.08.2017: Modelul de cerere pentru recuperarea taxei auto a fost publicat joi, în Monitorul Oficial, cu o întârziere de două zile față de termenul asumat de Guvern la începutul lunii august.
Persoanele care au dreptul la recuperarea taxei pot acum să depună cererea la Fisc pentru a-și recupera banii, scrie Profit.
Ce precizează legea adoptată pe 06.01.2017 prin care se elimină timbrul de mediu:
‘Art. XII. — Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă’.
Ministrul Finanțelor a anunțat că cei care îşi înmatriculează maşinile inclusiv în luna ianuarie şi achită timbrul de mediu, aceștia îşi vor primi banii înapoi. „Timbrul de mediu se mai plăteşte încă la înmatricularea unei maşini, iar recuperarea sumei respective se face fie pe cale administrativă, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fie pe cale judecătorească, dacă contribuabilul dă statul în judecată”, a declarat vineri Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului.
Momentan nu este elaborată încă procedura prin care toți românii care au înscris mașini și au plătit taxa de mediu își vor primi banii înapoi.
Guvernul caută noi soluții pentru a înlocui timbrul de mediu, una dintre cele 102 taxe eliminate de Parlament.