A aflat că are gemeni, dar uite ce s-a întâmplat când a trebuit să nască

A. Dragu / 09.01.2017
A aflat că are gemeni, dar uite ce s-a întâmplat când a trebuit să nască

Alena Avdeeva, o femeie de 26 de ani din Celiabinsk, Rusia, știa că este însărcinată cu gemeie, iar acest fapt îi era confirmat și de faptul că avea o burtă imensă.

În ziua în care a făcut 9 luni de sarcină, femeia era programată pentru operația de cezariană, așa că medicii au băgat-o în sala de nașteri pentru a aduce pe lume gemenii, scrie Siberian Times.

“În timpul operației de cezariană am constatat cu stupoare că femeia nu era însărcinată, ci avea o sarcină falsă. Este vorba despre inflamarea în exces a unui chist, iar noi l-am extirpat”, a declarat medicul pentru Siberian Times

Medicii care au tratat-o pe femeie în timpul sarcinii nu și-au putut explica situația. Mai mult, se pare că documentele medicale ale femeii dispăruseră din arhiva spitalului, iar directorul instituției a făcut imediat plângere la poliție.
Unii doctori o acuză pe Alena că a falsificat rezultatele unei ecografii făcute la un alt spital, pentru a arăta că este însărcinată.

Se pare că femeia și-ar fi dorit foarte mult să fie însărcinată pentru a-și ține aproape soțul, care dorea să divorțeze în urmă cu 1 an.

O anchetă a fost demarată în acest caz pentru a stabili dacă medicii au eliberat în schimbul unei sume de bani acea ecografie cu gemeni sau femeia a cumpărat-o de pe internet, așa cum se mai practică.

Tags:
Citește și...