Și-a dat ultimii bani pe un petec de pământ, dar ce a găsit acolo

A. Dragu / 05.01.2017
Și-a dat ultimii bani pe un petec de pământ, dar ce a găsit acolo

Stuart Wilson, un scoţian pasionat de istorie a fost convins că în acea zonă va găsi comori, creznd cu ardoare că a descoperit vestigiile unui oraş medieval. Pentru că bărbatul își dorea foarte mult să înceapă săpăturile cât mai repede, acesta a fost dispus să renunțe la toate economiile sale.

Scoţianul a plătit aproximativ 32.000 de lire sterline (aproape 38.000 de euro), toate economiile sale de-o viaţă, pentru 2 hectare de teren în regiunea South Wales, unde acesta credea că va găsi comori. Asta se întâmpla în urmă cu 12 ani, iar în tot acest timp de când a achiziționat pământul, bărbatul a săpat încontinuu.

Timpul i-a dat dreptate şi Stuart Wilson a reuşit, cu ajutorul a sute de voluntari, să scoată la lumină vestigii despre care istoricii credeau că sunt pierdute.

În cele două hectare de pământ au apărut la suprafaţă ruinele oraşului industrial Trellech, laolaltă cu multe alte obiecte de muzeu. Cert este că după toate aceste descoperiri, acum valoarea terenului ţine de patrimoniul naţional scoţian, iar bărbatul a primit o sumă de bani mulot mai mare decât cea pe care a investit-o în urmă cu 12 ani.

Tags:
Citește și...