Ce trebuie să faci când e Eclipsă de Soare

Diana Bone / 25.02.2017
Ce trebuie să faci când e Eclipsă de Soare

Pe data de 26 februarie 2017, la ora 16:54 (ora României), se produce o eclipsă de Soare. Este vorba despre momentul Lunii Noi, când Soarele şi Luna ajung să realizeze o conjuncţie perfectă, de această dată în semnul Peştilor. Eclipsa de Soare are loc datorită interpunerii Lunii între Soare şi Terra, în condiţiile în care luminariile se conjugă în vecinătatea axei Dragonului (Soarele şi Luna sunt conjuncte cu Nodul Sud lunar, orbul fiind de 5 grade).

Datele astronomice arată că eclipsa va începe în Pacificul de Sud, va tranzita Chile şi Argentina, apoi Atlanticul de sud, şi se va încheia în zona sudică a Africii. Altfel spus, nu va fi o eclipsă vizibilă din România. Durata totală a eclipsei va fi de 44 de minute. Este o eclipsă incompletă de Soare (era completă dacă luminariile se suprapuneau peste unul dintre Nodurile lunare), de tip inelar.

Din punct de vedere astrologic putem spune că sunt două evenimente: eclipsa şi momentul de Lună Nouă. Luna Nouă reprezintă începutul unui nou ciclu lunar, fiind un moment de discontinuitate (sau vid) în manifestarea energiei selenare. O harta trasată pentru acest moment (şi semnificativă pentru aproximativ o lună) ne arată un Ascendent în Leu, la 26gr38min. Prin urmare, acesta este un moment în care anumite decizii ferme pot fi luate, deşi concretizarea lor ulterioară poate fi destul de problematică (fiind vorba despre un Soare slăbit, prin eclipsă, prin tranzitul unei zodii de apă, prin conjuncţie cu Luna şi Neptun).

Practic, în această hartă avem patru planete (Soare, Luna, Mercur şi Neptun) şi Nodul Sud (deci este un stellium) în Peşti şi în casa a VII-a (deci în casă angulară). Prin urmare, putem spune că, cel puţin în România, va continua acest război al ordonanţelor, legilor, schimbărilor legislative, iar lucrurile vor deveni destul de confuze (având în vedere Ascendentul din Leu, am spune o confuzie intenţionată, expresă); în plus, Jupiter se află deja în mişcare retrogradă. Există aici o preocupare pentru a reduce virulenţa justiţiei. Dealtfel, tot acest stellium este corelat cu Nodul Sud din Peşti, având un caracter oarecum regresiv (toate planetele din Peşti sunt guvernate de Jupiter şi Neptun, care sunt şi Regenţi karmici Sud – sau distribuitori ai karmei negative).

Jupiter retrograd din Balanţă se află în casa a III-a a momentului, indicând o continuare a comunicării insuficiente, eliptice sau incoerente pe tema schimbărilor din domeniul justiţiei. Venus, guvernatorul lui Jupiter, semnifică nervozitate, situaţii conflictuale, neînţelegeri între diversele părţi implicate în acest diferend politico-legislativ. Cum Ascendentul hărţii se află în decanul de Berbec din Leu, putem analiza poziţia lui Marte. Marte se află în Berbec, conjunct cu Uranus, dispoziţie care va alimenta, în continuare, mişcările de contestare a noii echipe de conducere (protestele din Piaţa Victoriei). Dubla opoziţie dintre Jupiter, pe de o parte, şi conjuncţia Marte – Uranus, pe de altă parte, va amplifica tensiunile şi va face dificilă găsirea unei soluţii satisfăcătoare pentru toate părţile (şi care să stopeze conflictele sociale).

Mijlocul Cerului în Taur, având guvernatorul (pe Venus), în Berbec, indică un climat politic în parte stabil, dar marcat totuşi de tensiuni. Puterea încearcă să stopeze demonstraţiile prin diverse recompense materiale (creşteri ale veniturilor, în diverse domenii). Prezenţa Gemenilor în casa a X-a, având guvernatorul (Mercur) în Peşti, indică eforturile liderilor majoritari de a submina justţia prin manevre abile, de culise. Nodul Nord din casa I indică necesitatea unor decizii tranşante, care conducă lucrurile în direcţia cea bună, dar guvernatorul său (Mercur) indică dificultatea luării şi aplicării unor astfel de decizii.

Sursă

Tags:
Citește și...