Cât va dura anul școlar 2017-2018. Poate fi cu o săptămână la scurt

Diana Bone / 13.02.2017
Cât va dura anul școlar 2017-2018. Poate fi cu o săptămână la scurt

Mai multe asociații de elevi solicită Ministerului Educaţiei Naţionale ca, în anul școlar 2017-2018,  vacanţa de vară să înceapă în data de 16 iunie 2018, cu o săptămână mai devreme faţă de propunerea lansată în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Potrivit unui comunicat al asociaţiilor respective, această propunere vine în contextul în care în a doua parte a lunii iunie există situaţii în care elevii sunt nevoiţi să meargă la cursuri în zile în care temperaturile sunt mai mari de 30 de grade Celsius, acest fapt scăzând considerabil concentrarea acestora şi eficienţa actului de educaţie, în viziunea reprezentanţilor elevilor.
“De asemenea, examenele de Evaluare şi Naţională şi Bacalaureat se susţin după finalizarea cursurilor, în cazul celui din urmă probele derulându-se până în a 2-a săptămână din luna iulie. Astfel, în întreaga ţară canicula reprezintă un handicap pentru toţi candidaţii”, se arată în comunicat.
De asemenea, reprezentanţii elevilor solicită Ministerului Educaţiei Naţionale adăugarea datei de 17 noiembrie – Ziua internaţională a elevilor şi studenţilor în categoria zilelor care vor fi marcate în unităţile de învăţământ prin activităţi specifice, alături de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi 5 iunie – Ziua învăţătorului. Ziua de 17 noiembrie se celebrează la nivel internaţional în semn de recunoştinţă pentru elevii şi studenţii din Praga, care pe 17 noiembrie 1939 au organizat o manifestaţie împotriva ocupaţiei naziste din Cehoslovacia, 9 dintre acesţia fiind ucişi, iar peste 1200 trimişi în lagăre.
Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin Alexandru Manda, spune că în acest an cursurile se vor încheia la 16 iunie şi îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple şi anul viitor.
“În acest an şcolar cursurile semestrului al II-lea se vor încheia pe 16 iunie, o măsură bine-venită, în contextul în care în cea mai mare parte a ţării condiţiile meteo fac aprope imposibilă desfăşurarea orelor de curs. Îmi manifest speranţa că Ministerul Educaţiei va acţiona în interesul elevilor şi va integra propunerea noastră în forma finala a structurii anului şcolar 2017-2018”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Tags:
Citește și...