Ger în toată țara în următoarele zile. În ce condiţii se închid şcolile

A. Dragu / 10.02.2017
Ger în toată țara în următoarele zile. În ce condiţii se închid şcolile

În următoarele cinci zile, temperaturile minime se vor situa, în general, între -17 şi -10 grade, mai scăzute sub -22 de grade, îndeosebi în depresiunile din estul Transilvaniei şi jumătatea de nord a Moldovei. Luni, se reiau cursurile şcolare, dar pentru temperaturi similare în ianuarie au fost suspendate orele în mai multe judeţe.

Potrivit legii, inspectoratele Scolare pot decide suspendarea pentru anumite niveluri de învăţământ, iar ulterior se vor lua măsurile corespunzătoare pentru recuperarea orelor pierdute. Precizăm faptul că hotărârea privind susţinerea ori suspendarea cursurilor trebuie să ţină cont de evoluţia vremii şi de siguranţa elevilor şi a profesorilor, precum şi de asigurarea condiţiilor proprii desfăşurării orelor de curs.

Potrivit prevederilor legale, suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv a anului şcolar. Aceste măsuri se stabilesc prin decizie a Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.

Cursurile primului semestru al anului școlar 2016-2017 au început pe 12 septembrie 2016 și se vor încheia pe 3 februarie 2017.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură cele 169 de zile de cursuri prevăzute în ordin, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale organizate în sistemul naţional de învăţământ, scrie romaniatv.net.

Citește și...