Cum puteţi beneficia de 6.000 de euro de la stat

A. Dragu / 08.02.2017
Cum puteţi beneficia de 6.000 de euro de la stat

Statul român este pregătit să le dea romanilor bani dacă aceștia acceptă condiția de a-și împăduri terenurile. Toți cei interesați de o astfel de inițiativă vor încasa de la stat câte 6000 de euro pentru un hectar.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a implementat programul “Prima împădurire” pentru a ajuta la creșterea suprafețelor forestiere.

Cei interesați pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 2020

Alocarea bugetară, stabilită pentru sesiunea noiembrie 2017 – martie 2018 este de 50 milioane euro.

Acest sprijin financiar, acordat ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime:
– Prima 1 – prima de înfiinţare a plantaţiilor forestiere acoperă şi costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire
– Prima 2 – o primă anuală care acoperă lucrările de întreţinere a plantaţiilor pe o perioadă de maximum 6 ani până la închiderea stării de masiv, efectuarea a două lucrări de îngrijire a arboretelor după închiderea stării de masiv şi pierderile de venit agricol pentru o perioadă de 12 ani pentru suprafața împădurită.

Cei interesați vor primi în primul la înfiinţarea pădurii câte 6.000 de de euro de hectar. În următorii ani, timp de 12 ani, vor primi câte 2.700 de euro de hectar pe an.

Peroanele care pot beneficia de programul “Prima împădurire” pot fi deținătorii publici de teren agricol și neagricol, deținătorii privaţi de teren agricol și neagricol şi forme asociative ce dețin teren agricol și neagricol. În categoria deținătorilor publici de teren sunt incluse unităţile administrativ teritoriale ale comunelor, orașelor, municipiilor (respectiv, nivel LAU 2) și alte persoane juridice de drept public, precum și formele asociative ale acestora. Beneficiarii publici sunt eligibili doar pentru Prima 1, conform apia.org.
Această schemă de finanţare este implementată prin Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet www.apia.org– secţiunea Măsuri de sprijin şi IACS – Măsuri delegate din PNDR. Depunerea Cererii de Finanţare se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Această cerere va fi însoţită de proiectul tehnic de împădurire.

Citește și...