Lauren, o tânără din Statele Unite ale Americii care lucrează în Denver, este însărcinata în 260 de săptămani.
Aceasta poartă sarcina de cinci ani, cinci zile și noua ore, cu toate că își dorește foarte mult să nască, doar că 86% din companiile din Statele Unite ale Americii nu le permit tinerelor mame să stea în concediu maternal, așa că a ales să rămână în continuare însărcinată.
Zilnic, aceasta încearcă să ajungă birou la timp, deși nici cu liftul nu îi este prea ușor, căci burta imensă împiedică ușile să se închidă. Aceasta și-a luat la birou chiar și o minge medicinală pe care își ține picioarele, iar colegele o ajută tot timpul.
Tânăra își dorește să plece în altă țară pentru a-și putea crește copilul, dar din 2012 nu mai are voie să călatorească pe rute mari cu avionul.
Lauren s-a hotărat să dea naștere bebelușului atunci cand va avea deja 6 ani pentru a-l putea trimite direct la școală.
Din fericire, acest caz NU este ADEVĂRAT, ci doar un mesaj pe care Parteneriatul National pentru Femei si Copii(PSA) l-a adresat membrilor Congresului pentru ca toate companiile să acorde concediu de maternitate.
Filmuletul este un manifest pentru Congresl american