Vicky Harper, o femeie în vârstă de 24 de ani, din localitatea scoțiană Caithness, mamă doi copii, Ross, de 2 ani și Leyla, de cinci ani, a rămas din nou însărcinată anul trecut. Temându-se că nu mai au posibilitatea financiară pentru a crește și al treilea copil, femeia a decis să facă întrerupere de sarcină: „Nu a fost o hotărâre ușoară. Îmi iubesc copiii mai mult decât orice pe lumea asta, dar nu am avut puterea să mai dau naștere și celui de-al treilea”, a povestit tânăra pentru The Mirror.
Partenerul său de viață, un tânăr de 19 ani, a promis că o va ajuta, dar Vicky nu a renunțat la idee: „El a fost cu mine când am ajuns la spital și m-au adormit, m-a ținut de mână. Dar, după ce toată intervenția s-a terminat, în zilele care au urmat eu mă simțeam tot mai rău, obosită, și cu amețeli. Am născut deja doi copii și știu cum te simți când ești gravidă”, a povestit tânăra. Asta a făcut-o să cumpere nu unul, ci 15 teste de sarcină și, invariabil, rezultatul era același: femeia era însărcinată.
La nouă săptămâni de la avort, Vicky a ajuns din nou la spital, unde, la o ecografie, a descoperit miracolul: copilul pe care a dorit să-l omoare era încă acolo. „Am știut mereu că e acolo, dar când am vazut ecografia și l-am văzut cum mișcă am început să plâng. M-am simțit pierdută. Medicii mi-au spus că pot face o nouă intervenție de întrerupere a sarcinii, dar, fiind în 16 săptămâni, riscurile erau mult mai mari. Am decis să păstrez copilul, deși doctorii au spus că, în majoritatea cazurilor, copiii care supraviețuiesc avorturilor, se nasc cu grave probleme de sănătate și cu malformații grave”, a povestit Vicky pentru sursa citată.
După câteva luni mai târziu, Vicky a adus pe lume un băiețel sănătos și puternic, fără nicio problemă de sănătate pe care îl cheamă Jack.
Jack are acum patru săptămâni, iar mama sa, tânăra îi mulâumește lui Dumnezeu pentru faptul că a făcut o minune cu copilul ei.