Arborele genealogic al familiei Regale a României

A. Dragu / 06.12.2017
Arborele genealogic al familiei Regale a României

Regele Mihai I era verişor de gradul al III-lea cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Apropierea dintre cei doi s-a văzut şi la împlinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron a Reginei Marii Britanii, când Regele Mihai a fost aşezat în fotografia de grup chiar lângă Regină.

Familia Regală a României coboară, în linie genealogică directă, din Familia Imperială de Hohenzollern-Sigmaringen (familia din care făcea parte cel mai recent împărat al Germaniei, Kaiserul Wilhelm al II-lea) și este înrudită cu toate marile familii regale europene, inclusiv cu Familia Regală Britanică (dinastia de Windsor), Familia Regală a Spaniei, Familia Regală a Danemarcei, Familia Regală a Greciei, Familia Regală a Franței (Bourbon) și Familia Imperială a Rusiei (Romanov).

Țara a devenit „Republică Populară” la 30 decembrie 1947, în urma unei lovituri de stat comuniste în cursul căreia Regele Mihai I a fost forțat să semneze un act nelegal de abdicare și apoi să părăsească țara împreună cu restul familiei sale.

Regele Mihai I a fost fiul principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) şi al prinţesei Elena. Din partea tatălui era nepot al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria, iar din partea mamei nepot al regelui Constantin al Greciei.

Ultimul Rege al României era descendentul celor mai importante familii regale ale Europei. A fost stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât şi paternă. Relaţiile de rudenie dintre cele două Case Regale au început odată cu căsătoria dintre Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, mama regelui Mihai.

Prinţul a fost de nenumărate ori în vizite oficiale sau private şi susţine, prin fundaţia sa, conservarea valorilor tradiţionale, în special în zona Transilvaniei.

Prinţul Charles a fost decorat de preşedintele România şi a primit, anul acesta, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, ocazie cu care a mulţumit şoi a adresat un mesaj în limba română.

(mediafax.ro)

 

Citește și...