Badanta româncă ce și-a luat ultimii bani pentru a muri acasă

Badanta e un termen ce descrie acei emigranți ce muncesc pentru a avea grijă de bătrâni în Italia. Dar lucrurile uneori sunt departe de adevărul pe care îl știm, căci iată cum unele badanta devin sclave în casele unor oameni care nu fac altceva decât să îi distrugă pe aceștia.

Mariana, românca pe care o aminteam în titlu este un exemplu pentru care munca în străinătate trebuia să asigure o viață mai bună celor rămași acasă. Dar lucrurile nu au fost deloc așa. O poveste tristă, o poveste care va face pe oricine să se vadă că lucrurile nu sunt atât de frumoase în această lume mare.

Magistraţii italieni investighează 20 de suspecţi în cazul podului prăbuşit în Genova

Comisarul european pentru Buget Gunther Oettinger sugerează că România, Ungaria, Polonia şi Italia doresc slăbirea proiectului…

Povestea bătrânei a apărut într-un ziar din Italia, scrisă de o altă româncă stabilită acolo care a încercat din răsputeri să o ajute pe femeia care ajungea pe meleaguri străine. Iată ce scrie Elena Agapi despre Mariana:

“Într-un august, trecând pe o străduţă în faţa unei farmacii dintr-un cartier din Roma unde locuiam, o femeie, panicată că nu găsea drumul spre “locul de muncă”, se oprise în faţa mea şi tremurând mă întrebă într-o italiană stângace dacă ştiu unde este un parc ce se află în faţa unor magazine. Totul era confuz, pentru că nu dădea indicii concrete. Mi-am dat seama că e româncă şi i-am vorbit direct în româneşte, moment în care a izbucnit în plâns, rugându-mă să n-o abandonez acolo, că s-a rătăcit şi evident e disperată.

În august, majoritatea italienilor cât şi angajaţii sunt plecaţi în concedii. Oraşele, în cazul meu Roma, sunt parcă nelocuite: puţine persoane pe străzi şi puţine magazine deschise, transportul în comun are orar redus, alimentarele şi farmaciile fac “de tură”, fiind deschise cam una din şapte pe cartier. După ce am calmat-o pe femeia panicată, am aflat că se cheamă Mariana, că are 44 de ani şi din ce oraş este. Trebuia să cumpere o reţetă bătrânului unde lucra “fixă”, dar, cum farmacia de lângă bloc era închisă pentru două săptămâni, o adusese cu maşina soţul unei românce cunoscută în parc, urmând ca ea să se întoarcă pe jos, peste un pod, drumul nefiind în opinia acestuia prea complicat. Nici nu era, dar Mariana, necunoscând zona pentru că era doar de o săptămână venită şi trezindu-se acum între două poduri, mergea când în sus, când în jos, constatând de fapt că nu mai ştia cum să se întoarcă.

Adresa nu o ştia, telefon nu avea, fiind blocat din cauza unui PIN introdus de trei ori greşit, şi avea în mână doar cheile de la casa bătrânului, pastilele şi restul de la farmacie, câţiva euro. Şi-aducea aminte că în zona căutată de ea exista o mini-alimentară românească.

Ajutându-mă în felul acesta să mă orientez, am mers de mânuţă până acolo, o distanţă de aproximativ un kilometru. Deja după o ultimă intersecţie, Mariana a recunoscut zona cu părculeţul şi magazinele care, cum v-am zis, erau toate închise pentru “ferie” (concediu). A izbucnit din nou în plâns, îmbrăţişându-mă, iar eu i-am lăsat pe o bucăţică de hârtie numărul meu de telefon aşa încât, imediat ce va fi posibil, să mă contacteze, ea neştiindu-l pe al ei.

Continuarea o puteți găsi aici.