Stupefacția pe care au simțit-o părinții când au cerut o a doua autopsie pentru fiul mort este de nedescris

Ioan Georgescu / 29.08.2017
Stupefacția pe care au simțit-o părinții când au cerut o a doua autopsie pentru fiul mort este de nedescris

Povestea unor părinți din Georgia, SUA, a șocat întreaga lume și este pe punctul de a te șoca chiar și pe tine. Kendrick Johnson avea doar 17 ani când a murit. Fusese găsit într-un covor rulat, în sala de sport a liceului la care studia. Băiatul nu prezenta urme de lovituri pe corp de aceea lumea trăsese concluzia că s-ar fi sufocat.

 

La scurt timp după înmormântare, părinții au cerut o a doua autopsii, asta pentru că ei nu avuseseră deloc încredere în prima și în rezultatele aceleia. Dar aici surpriza este și mai mare, căci legiștii nu au fost în stare să găsească organele interne ale copilului.

 

Părinții și absolut toată lumea a fost absolut îngrozită să descopere acest lucru căci în locul creierului, inimii, a plămânilor și ficatului nu s-au găsit decât ziare împăturite.

 

Reacția tatălui este una cât se poate de îndurerată conform celor notate de către cei de la antena3.ro: Suntem foarte dezamăgiți. Când l-am îngropat pe Kendrick, am crezut că îl îngropăm pe Kendrick, nu jumătate din el

Citește și...