Doi iubiți s-au întâlnit pe stradă când se țineau de mână cu amanții

Ioan Georgescu / 29.08.2017
Doi iubiți s-au întâlnit pe stradă când se țineau de mână cu amanții

Cu diferite probleme ce pot apărea între două persoane în mijlocul unui cuplu, despărțirile sunt inevitabile și vin sub diferse forme. Dar o situație cu adevărat ciudată se poate spune că a venit și apărut într-un moment cu adevărat surprinzător.

 

Iar după ce se întâmplă ceva de genul acesta, cu siguranță cuplului îi este greu să continue relația pe care o aveau înainte. Iată de fapt cum a ajuns un cuplu să se despartă ce părea să aibă o relație foarte frumoasă și puternică de mai bine de un an și două luni.

 

Locuiau împreună și petreceau destul de mult timp în acel cadru intim perfect pentru doi tineri îndrăgostiți. Dar lucrurile doar păreau să fie frumoase pentru că ambii aveau relații paralele, fără ca partenerul să știe acele lucruri.

 

Doar că aceste lucruri au ajuns să fie aflate în momentul în care cei doi s-au întâlnit pe stradă în timp ce fiecare era cu amantul, respectiv amanta de mână. Situția a degenerat ca un film prost făcut și probabil a scos Ferentariul din fiecare cu fel de fel de insulte aruncate de la unul la altul.

 

Galera foto va arăta mesajele pe care fata i le-a scris băiatului când a plecat de acasă.

 

Citește și...