Lugojan emigrant în Canada, scârbit până la culme de „putrefacția” din România

Ioan Georgescu / 28.08.2017
Lugojan emigrant în Canada, scârbit până la culme de „putrefacția” din România

George Angelescu are aproape 30 de ani de când a emigrant în Canada. Acesta a fugit din România comunistă, iar acum, printr-o postare de pe rețelele de socializare denigrează tot ce a rămas din țara sa de origine. Scârbit, el a scris următoarele pe Facebook:

 

strănepoților mei, Canada, este doar 4:35, după-amiaza de 19 august, 2017. În aproape 30 de ani de când am fugit din România voastră și Lugojul meu (am fugit foarte tânăr), am venit acolo DOAR o singură dată. Ca în fiecare an, 19 august este o zi emoțională pentru mine. Atunci puteam fi împușcat, ca prietenii mei la ale căror coșciuge am plâns înainte. Pe unii i-au adus împușcați de pe graniță. Pe alții i-au îngropat în gropi comune, ca cea de la Halinga, Turnu Severin. Să vă fie rușine, jegurilor de români mincinoși, prefăcuți și infantili intelectual. Nu toți. Ați distrus și distrugeți viitorul viitorului strănepoților voștri, fiindcă sunteți anormali.

Astăzi este Ziua mea de Renaștere. Pe 19 august am fugit de voi și de România voastră afectată de maladia care v-a cuprins sufletele și creierele bolnave. Nu mai aveați urechi să înțegeți ce vă transmiteam. Erați surzi și muți la mesajele noastre, infantililor care azi vă dați rotunzi. Înjurați, dar nu aveți sânge în voi. Sunteți goi, lași, perverși și prefăcuți.

Azi se împlinesc ani de când am fugit de voi și de România voastră. Astăzi sunt mândru și mulțumesc Dumnezeului meu, în care cred, că mi-a ascultat rugăciunile, întotdeauna. Mă rugam ca un descreierat pe granița voastră română să nu mă împuște și au trecut trei soldați pe lângă noi și nu ne-au împușcat. Am fost trei. Eu, Adi de la Gruni și Doru din Lugoj. A fost pe 19 august. A ieșit luna plină, că noi am calculat greșit, din cauza emoțiilor și fricii de moarte. A fost teribil. Voi ați fost lași. M-am făcut plat, una cu pământul, și am zis ”Doamne, împușcă-mă, dacă atâta valorez, și știu că românul își vinde și pe mă-sa pentru 7 zile de permisie”. M-am rugat, cum mă rog și acum. Ați fost trădători. Noi am fost luptători.

Astăzi, 19 august, e Ziua mea de la eliberarea de putrefacția din România voastră.

 

Publicația banatulazi.ro mai notează și faptul că George Angelesc a făcut parte din Cenaclul Alter Ego. Acum este scenarist, regizor și senior editor la o televiziune din Canada. Acolo se și difuzează un serial educațional scris de acesta.

 

La câteva ore de la postarea acestui mesaj ce a devenit viral, George Angelescu a șters postarea.

Citește și...