Cum sunt păcăliți proprietarii de apartamente la plata întreținerii. 6 trucuri ale administratorilor

Diana Bone / 27.04.2017
Cum sunt păcăliți proprietarii de apartamente la plata întreținerii. 6 trucuri ale administratorilor

Lista de întreţinere şi fondurile (reparaţii şi cel special) reprezintă mijlocul prin care are loc „sifonarea” unor sume de bani în cadrul asociaţiilor de proprietari.

Realitatea în care trăim a născut astfel de comportamente, atâta timp cât proprietarii sunt dezinteresaţi de ceea ce se întâmplă în cadrul blocului, de modul în care are loc gestionarea sumelor şi mai ales de modul în care au loc investiţiile şi reparaţiile, spune avocatul Gelu Pușcaș.

Sumele de bani sunt gestionate în cele mai multe situaţii de către o singură persoană, administratorul, iar decizia, din nou, în majoritatea situaţiilor, aparţine tot unei singure persoane fie preşedinte fie administrator. Ambele situaţii sunt periculoase, deoarece o singură persoană decide cum anume şi mai ales cât se cheltuieşte şi în ce scop, fără a exista un proces decizional, fără a exista o consultare, rezultatul fiind apariţia unor sume în lista de plată.

Pe acest fond al dezinteresului proprietarilor s-au desprins mai multe modalităţi de „prostire” a proprietarilor: Încărcarea listei de plată, Reparaţiile şi intervenţiile care nu se văd, Inexistentul fond special etc.

Administratorul introduce în repartizarea sumelor ce compun cota de întreţinere sume care NU au o justificare în facturile emise pe numele asociaţiei, scrie avocatul Pușcaș. În condiţiile în care cenzorul este doar de formă şi semnează fără să realizeze un real proces de control, administratorul are drum liber spre o astfel de formă de încasare a unor sume de bani, peste ceea ce reprezintă contravaloare facturi, lucrări, servicii etc.

Prin această modalitate, asociaţia va înregistra un plus a unor sume de bani, plus care ajunge sub diverse forme în buzunarul celor care apelează la astfel de practici, potrivit adevarul.ro. Notă: administratorii care doresc să evite astfel de suspiciuni şi cei care au înţeles că transparenţa şi informarea proprietarilor reprezintă o prioritate, s-au adaptat vremurilor şi ori afişează lună de lună facturile emise de prestatori şi furnizori, fie acordă acces pentru consultarea şi vizualizarea acestora pe platforme dedicate.
Exemplele din piaţă au arătat că lună de lună au fost introduse în unele asociaţii de proprietari, la recuperat în liste, cantităţi mai mari decât cele facturate, fapt care a generat un plus în gestiunea asociaţiei, plus care ajunge sub diverse forme în buzunarul celor care apelează la astfel de practici. Mai multe aici.

Citește și...