Când inima încetează să mai bată, iar sistemul respirator și cel circulator se opresc, persoana este declarată decedată. Funcționarea corpului se oprește, dar viața dispare?
Documentele publicate prezintă probe evidente că unele părți ale corpului sunt încă funcționale și la câteva zile după ce restul corpului a încetat să mai funcționeze. Această descoperire ar putea schimba modul în care privim transplantul de organe.
Microbiologul Peter Noble, împreună cu echipa sa de la universitatea din Washington, au investigat genele active din șoareci și pești zebra decedați. Cercetările anterioare au identificat un mănunchi de gene din cadavre umane, care au rămas active timp de 12 ore, de la ora decesului.
Rezultatele finale ale cercetării au identificat peste 1.000 de gene, care au funcționat câteva zile de la data decesului, însă nu a fost ca și cum le-ar fi trebuit un timp mai îndelungat să se oprească decât restul corpului, de fapt activitatea lor a crescut.