Dezastru ecologic în Alba. Aproximativ 6.000 de metri cubi de steril s-au deversat în râul Arieş

vocea.biz / 04.04.2017
Dezastru ecologic în Alba. Aproximativ 6.000 de metri cubi de steril s-au deversat în râul Arieş

Aproximativ 6.000 de metri cubi de steril s-au deversat în râul Arieş după ce o sondă inversă de la iazul de decantare Valea Şesei, aparţinând Cupru Min Abrud, a cedat, anunţă autorităţile, care avertizează populaţia să nu folosească apa poluată. Compania minieră a întrerupt activitatea, scrie News.ro.

Autorităţile din Alba au transmis, marţi, o avertizare populaţiei să nu folosească apa râului Arieş după ce cursul acestuia a fost poluat cu steril de la compania minieră Cupru Min unde o sondă inversă de la iazul de decantare a cedat.

Potrivit unui comunicat de presă al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba, specialiştii de mediu au stabilit că poluarea accidentală de pe râul Arieş s-a produs din cauza unui accident teghnologic produs la iazul de decantare Valea Şesei, aparţinând de Cupru Min Abrud.

În urma incidentului pe Valea Şesei şi apoi în râul Arieş s-a deversat o cantitate de aproximativ 6.000 de metri cubi de steril.

Potrivit sursei citate, compania minieră a întrerupt atât activitatea, cât şi deversarea sterilului în iazul de decantare şi a intervenit cu utilaje pentru oprirea deversării.

”În urma evaluării situaţiei din teren, s-au stabilit următoarele măsuri: monitorizarea permanentă a zonei din avalul barajului unde s-a produs incidentul până la găsirea unei soluţii finale, curăţarea zonei afectate de deversarea sterilului, avertizarea populaţiei privind protejarea surselor de apă, a hranei şi animalelor şi pentru a nu folosi apa râului Arieş pentru alimentaţie şi pentru igienă personală”, se arată în comunicatul de presă citat.

Râul Arieş a fost poluat, luni, în urma unui incident produs la compania minieră Cupru Min Abrud, unde o sondă inversă de la iazul de decantare a cedat, iar sterilul s-a revărsat în apele râului, cazul fiind cercetat de către autorităţile de mediu.

Iazul de decantare de la Valea Şesii, care aparţine companiei miniere de stat Cupru Min Abrud, are o suprafaţă de aproximativ 130 de hectare. În iaz au fost deversate în timp cantităţi importante de steril rezultate în urma exploatării cuprului de la Roşia Poieni, areal minier în care activează compania Cupru Min. Potrivit unei analize recente a Ministerului Mediului, iazul de decantare reprezintă o problemă de mediu ce necesită investiţii de protejare şi ecologizare în valoare de minimum 15 milioane de euro.

Citește și...