BERBEC
Sănătate
Lunea aceasta te-ar putea surprinde fără apărare pe acest plan. Întrucât șansele sunt mari să nu fi tocmai în cea mai bună formă, indicat ar fi să te îngrijești ceva mai mult în prima zi a săptămânii. Fă puțină mișcare, încearcă să mănânci sănătos și nu te extenua prea mult. Lasă activitățile mai obositoare pe mijlocul săptămânii și concentrează-te pe restabilirea echilibrului tău energetic.
Bani și carieră
Luna Nouă de joi se perfectează tocmai în casa carierei din horoscopul tău general, indiciu cum că ai putea fi surprins/ă cu o propunere de promovare cândva în următoarele două săptămâni. Dacă nu te-ai concentrat pe obținerea unei funcții mai bune, ar fi cazul să îngrași procul în Ajun, arătându-le superiorilor care este cu adevărat valoarea ta ca profesionist. Nu se pot lipsi de tine.
Familie și cuplu
Dacă nu te găsește departe de localitatea de reședință sau chiar în străinătate, a doua zi de Crăciun sigur te surprinde în compania celor dragi veniți în vizită de sărbători în țară ori în localitatea de baștină. Oricare ar fi situația, cert este că se anunță multă veselie acasă la începutul săptămânii. Conservă această atmosferă și asigură-te că și petrecerea dintre ani este la fel.
Taur
Sănătate
Luna Nouă de joi se desăvârșește tocmai în casa filozofiei tale de viață, ceea ce denotă că-n următoarele două săptămâni se arată ocazii propice de a aduce ajustări sistemului tău de valori, principii și credințe. Iată un prilej mai mult decât bun să-ți stabilești dezideratele pe anul care vine. Nu te abate de la convingerile tale și asigură-te că dai dovadă de seriozitate în tot ce faci.
Bani și carieră
Poate n-ar fi rău ca în anul care vine să te ocupi mai mult de educația ta continuă. Sunt favorizate reluările studiilor întrerupte, dar și cursurile de calificare, perfecționare continuă și reconversie profesională. Cei/le născuți/te în acest semn care lucrează pentru o companie străină ori chiar peste hotare ar putea simți că eforturile lor încep să dea roade după atâta muncă pe brânci.
Familie și cuplu
Luna Nouă de joi aduce un nou început și în relația pe care o ai cu rudele partenerului ori cu cei dragi ai tăi stabiliți în celălalt capăt al țării sau chiar în străinătate. Poate că menținerea unui contact stabil necesită destul de muncă, dar vei vedea că ai multe de câștigat dacă te străduiești să rămâneți apropiați. În momentele de cumpănă, ajutorul lor va fi unul mai mult decât vital.
Gemeni
Sănătate
Luna Nouă de joi se formează tocmai în casa transformărilor din horoscopul tău general, indiciu cum că venirea noului an te-ar putea răscoli mai mult decât anticipezi, cel mai probabil pentru că te raportezi la evenimentele cu impact emoțional destul de puternic din 2016. Indicat ar fi să acorzi timp meditației și introspecției pentru a întâmpina anul care vine cu sufletul liniștit.
Bani și carieră
Dacă anul acesta ai avut parte de un număr prea mare de discuții în contradictoriu cu partenerul de viață și/sau afaceri pe tema finanțelor și a bunurilor câștigate și/sau deținute la comun, poate ar fi cazul să clarificați acest aspect înainte de venirea noului an. Luna Nouă de joi creează contextul astral necesar unor astfel de lămuriri, deci căutați să profitați de el așa cum se cuvine.
Familie și cuplu
Luna Nouă de joi își exercită influența și asupra vieții de cuplu, atrăgându-le atenția celor născuți/te în acest semn că dau dovadă de prea multă răceală în cuplu și c-ar fi cazul să facă ceva în acest sens. Seriozitatea pe acest plan nu ar trebui să atragă după sine o atitudine glacială în raport cu partenerul. Dacă s-a ajuns la așa ceva, cel mai bine ar fi să se ia măsuri în acest sens.
Rac
Sănătate
Luni și marți, Luna se plimbă prin casa sănătății fizice din horoscopul tău general, indiciu cum că-n a doua zi de Crăciun și-n cea imediat următoare n-ar trebui să abuzezi de alimente grele, dulciuri ori licori bahice. Chiar dacă ele abundă în meniul de sărbători, ideea ar fi să nu faci excese. Gustă din fiecare preparat, dar nu-ți supune ficatul la un bombardament de grăsimi.
Bani și carieră
Luna Nouă de joi indică faptul că relațiile interumane pot reprezenta un aspect-cheie al vieții tale profesionale de anul viitor. Axează-te așadar pe cultivarea parteneriatelor, a colaborărilor și a legăturilor avute cu clienții importanți întrucât poți avea mult de câștigat de pe urma asocierii cu ei. Poate nar fi rău să investești mai mult timp, energie și resurse în proiectele avute cu aceștia.
Familie și cuplu
Luna Nouă de joi îți mai arată și faptul că anul viitor poți înregistra progrese mari și de durată în viața de cuplu. Chiar dacă n-a curs lapte și miere pe acest plan de ceva timp încoace, nu înseamnă că aceste evenimente v-au șubrezit fundația relației. Ba din contră, v-ați apropiat și mai mult, având așadar șansa de a construi și mai mult împreună în anul care vine. Fiți o echipă.
Leu
Sănătate
Luna Nouă de joi se manifestă plenar tocmai în casa sănătății fizice din horoscopul tău general, indiciu cum că dacă nu te îngrijești suficient de bine, ai putea avea probleme cu spatele sau dinții în ultima săptămână a lui 2017. De dorit ar fi să faci un control dacă nu te simți prea bine și să eviți orice fel de neplăcere de ordin medical în noaptea dintre ani. Nu-ți dorești să fie un eșec.
Bani și carieră
Din punct de vedere profesional, Luna Nouă de joi îți poate aduce o săptămână destul de plină și aglomerată. Dacă însă dai dovadă de seriozitate și-ți faci treaba cu simț de răspundere, nu te îndoi că astrele vor fi de partea ta. Așadar, de dorit ar fi să nu fi delăsător/oare și să te mulțumești cu o calitate medie a muncii tale. Este în puterea ta să demonstrezi că-ți iei treaba în serios.
Familie și cuplu
A doua zi de Crăciun pare că te găsește în preajma persoanei iubite și a copiilor. Dacă nu există cineva în viața ta acum, nu-i exclus s-o cunoști prin intermediul celor dragi. Viața ta sentimentală revine în atenția astrelor și la finele săptămânii, cu atât mai mult dacă petrecerea dintre ani te surprinde în compania partenerului. Se pare că iubirea plutește în aer pentru tine de sărbători.
Fecioară
Sănătate
Ultima zi din 2016 și prima a anului nou te-ar putea surprinde ușor epuizat/ă. Nu-i exclus să te confrunți cu dureri de picioare, cel mai probabil pentru că n-ai prea stat jos cu ocazia petrecerii dintre ani. Acordă-ți câteva momente de relaxare petrecându-ți cea dintâi zi a lui 2017 la SPA. Cu siguranță îți va face bine un astfel de răsfăț și te va repune pe făgașul normal după sărbători.
Bani și carieră
Cei/le născuți/te în acest semn care lucrează de revelion vor avea parte de spor, chiar dacă restul se distrează cu o asemenea ocazie. Indicat ar fi să nu fie prea dezamăgiți din acest punct de vedere întrucât eforturile și sacrificiul lor vor fi răsplătite cu vârf și îndesat. Este drept că nu-i prea plăcut, dar le va fi astfel mai ușor să acopere gaura din buget pricinuită de sărbători.
Familie și cuplu
Luna Nouă de joi se perfectează în casa iubirii și a copiilor din horoscopul tău general, fapt pentru care-n 2017 partenerul și cei mici vor juca un rol-cheie în viața ta. Iată o veste mai mult decât bună pentru aceia/lea care plănuiesc să-și mărească familia ori să-și găsească partenerul potrivit. Astrele sunt de partea lor în acest demers, indiciu cum că-și vor împlini dorințele.
Balanță
Sănătate
Luna Nouă de joi se perfectează în casa familiei, fundația universului tău interior, semn că dacă vrei să pășești cu dreptul în 2017, este necesar să faci în așa fel încât să treci peste eventualele resentimente avute în raport cu cei dragi. Poate că nu-ți va fi ușor să treci peste anumite evenimente neplăcute din copilărie sau pricinuite de ei, dar te vei simți mai bine dacă o faci.
Bani și carieră
Luna Nouă de joi indică faptul că-n 2017 sunt favorizate astral investițiile imobiliare. Dacă te gândeai de ceva vreme să închiriezi, cumperi sau să vinzi un spațiu comercial sau de locuit, ar i momentul s-o faci chiar în decursul următoarelor souă săptămâni. Prețul asupra căruia se va cădea de acord va fi unul avantajos pentru tine, deci nu ezita să faci o astfel de manevră.
Familie și cuplu
Familia pare să joace un rol important, poate mai vizibil decât de obicei, în viața ta în anul care vine. Acesta este mesajul Lunii Noi de joi pentru tine. Indicat ar fi să dai curs unui nou început în raport cu părinții, mai ales dacă încă le porți pică pentru anumite lucruri din trecut sau chiar din copilărie. Încearcă să te pui în locul lor și vei vedea că nu-i mai poți judeca la fel de aspru.
Scorpion
Sănătate
Cea de-a doua zi de Crăciun se anunță a fi una care vine la pachet cu provocări pe acest plan. Din acest motiv, de dorit ar fi să nu faci abuzuri, mai ales dacă ai reușit să te abții de la ele în Ajun și-n prima zi de sărbători. În caz contrar, te-ai putea alege cu probleme de sănătate care te-ar putea ține până aproape de trecerea dintre ani. Așadar, bine ar fi să nu riști din niciun punct de vedere.
Bani și carieră
Luna Nouă de joi se formează în casa comunicării, a deplasărilor pe distanțe scurte și a contractelor, indiciu cum că-n viața ta profesională de anul viitor vei avea parte de multă alergătură prin oraș, întâlniri de afaceri, ședințe și negocieri de tot felul. Mizează pe abilitățile tale de comunicare și socializare întrucât se vor dovedi de o importanță aparte pentru cariera ta.
Familie și cuplu
Cu prilejul Lunii Noi de joi, n-ar fi rău să schimbi ceva și la atitudinea ta vis-a-vis de rudele tale apropiate, cu atât mai mult dacă nu v-ați avut tocmai bine în ultimul an. În cazul în care reușiți să vă apropiați mai mult, vei vedea că încep să dispară anumite frustrări pricinuite de această situație. Ai multe de câștigat dacă lași deoparte orgoliul și ai inițiativa împăcării. Lasă de la tine.
Săgetător
Sănătate
S-ar părea că a doua zi de Crăciun și cea imediat următoare te surprind cu energia pe cote de avarie. Cel mai probabil, te-ai epuizat asigurându-te că nu lipsește nimic de pe masa de sărbători, iar atmosfera este una ca la carte. Poate dacă ai dormi mai mult sau ai încerca să te relaxezi, lucrurile ar sta altfel. Răsuflă ușurat și conștientizează că ai făcut tot ce ai putut să iasă bine.
Bani și carieră
Într-un fel sau altul, reușești ca-n noaptea dintre ani să faci bani în loc să-i cheltuiești. Poate organizezi o petrecere cu o sumă de intrare modică ori se leagă colaborări de mare perspectivă chiar la cheful dintre ani. Cert este că noul an sună bine, cel puțin din acest punct de vedere. Ține-te departe totuși de extravaganțe la cumpărături. Întâi și întâi, trebuie să economisești.
Familie și cuplu
Luna Nouă de joi te surprinde simțindu-te bine în pielea ta, lucru lesne de observat pentru toată lumea. Pare că ai mai multă încredere în tine și nu-ți mai este dificil să-i lași pe ceilalți să vadă cine ești cu adevărat. Dacă-ți menții această atitudine și-n 2017, cu siguranță vei atrage oameni care merită cu adevărat să te întovărășești cu ei. Iată un prilej bun să continui în această direcție.
Capricorn
Sănătate
Luna Nouă de joi se perfectează tocmai în casa subconștientului din horoscopul tău general, indiciu cum c-ar trebui să acorzi mai mult timp meditației și introspecției în anul care vine. Doar reușind să-ți asculți ghidul interior, vei alege drumul pe care chiar ar trebui să-l urmezi în 2017. Altfel, riști să rătăcești pe căi care n-ar trebui explorate întrucât se așteaptă altceva de la tine.
Bani și carieră
Dacă-ți petreci a doua zi de Crăciun ori pe cea imediat următoare cu prietenii, nu-i exclus ca din discuție în discuție să ajungeți la o idee de afacere pe care v-ați dori s-o dezvoltați împreună în anul care vine. Nu lăsați entuziasmul să vă orbească, ci încercați să rămâneți cât se poate de pragmatici. În caz contrar, s-ar putea să rămână la stadiul de teorie. Fiți metodici în abordare.
Familie și cuplu
S-ar părea că trecerea dintre ani te găsește bine dispus/ă și confortabil/ă cu tine însuți/ăți, motiv pentru care și ceilalți vor simți acest lucru. Te pricepi să-i introduci într-o atmosferă de sărbătoare peste care tronează sentimentul prieteniei. Nu-i de mirare așadar că ajungi sufletul petrecerii și toată lumea ajunge să roiască în jurul tău. Bucură-te de atenția care ți se oferă și fii natural/ă.
Vărsător
Sănătate
Luna Nouă de joi se perfectează tocmai în casa subconștientului din horoscopul tău general, indiciu cum c-ar trebui să acorzi mai mult timp meditației și introspecției în anul care vine. Doar reușind să-ți asculți ghidul interior, vei alege drumul pe care chiar ar trebui să-l urmezi în 2017. Altfel, riști să rătăcești pe căi care n-ar trebui explorate întrucât se așteaptă altceva de la tine.
Bani și carieră
Dacă-ți petreci a doua zi de Crăciun ori pe cea imediat următoare cu prietenii, nu-i exclus ca din discuție în discuție să ajungeți la o idee de afacere pe care v-ați dori s-o dezvoltați împreună în anul care vine. Nu lăsați entuziasmul să vă orbească, ci încercați să rămâneți cât se poate de pragmatici. În caz contrar, s-ar putea să rămână la stadiul de teorie. Fiți metodici în abordare.
Familie și cuplu
S-ar părea că trecerea dintre ani te găsește bine dispus/ă și confortabil/ă cu tine însuți/ăți, motiv pentru care și ceilalți vor simți acest lucru. Te pricepi să-i introduci într-o atmosferă de sărbătoare peste care tronează sentimentul prieteniei. Nu-i de mirare așadar că ajungi sufletul petrecerii și toată lumea ajunge să roiască în jurul tău. Bucură-te de atenția care ți se oferă și fii natural/ă.
Pești
Sănătate
Din câte se pare, trecerea dintre ani te surprinde într-o dispoziție introspectivă și meditativă, de parcă ți-ar fi greu să te desparți de 2016, cu toate că nu ți-a servit numai lucruri bune. Poate dacă ai privi cu mai mult optimism la anul care vine, te-ai regăsi într-o stare de spirit mai bună cu ocazia petrecerii de revelion. Încearcă să vezi partea bună a lucrurilor și te vei însenina instant.
Bani și carieră
Profită de ce-a mai rămas din sărbătorile de iarnă și colindă-ți superiorii sau pe aceia care speri c-ar investi într-un plan de afaceri pe care-l coci de multă vreme. Poate ar fi mai bine să-i abordezi într-un astfel de context decât după sărbători când fiecare este stresat de volumul de muncă. Indicat ar fi să nu insiști prea mult, ci să vezi cum anume poți pune problema fără a fi insistent/ă.
Familie și cuplu
Luna Nouă de joi se perfectează în casa prietenilor din horoscopul tău general, indiciu cum că viața ta socială urmează o curbă ascendentă în anul care vine. Fie că apar oameni noi în cercul de prieteni pe care-l frecventezi deja, fie pătrunzi tu într-un alt anturaj. Cert este că prosperi din acest punct de vedere, bucurându-te de compania unor persoane care-ți împărtășesc idealurile.
Sursa: