Fiecare român își dorește să aibă o casă cât de mică, numai să nu plătească chirie. La fel se întâmplă şi în alte state ale Europei. Într-un sat din Sicilia, Gangi, primăria a decis să dea locuinţe gratis oricui doreşte, inclusiv străinilor. Doritorii trebuie să îndeplinească, însă, o singură condiţie.
În condiţiile unei migraţii excesive din sat, primarul a decis să dea câte o casă oricui face o solicitare în acest sens. Singura condiţie este ca, în decurs de patru ani, noul proprietar să restaureze casa.
Costurile pentru reparaţii sunt însă uriaşe în contextul în care locuinţele, care datează din secolul al XIII-lea, sunt extrem de dărăpănate. Multe dintre ele au fost abandonate în urmă cu câteva generaţii, în 1890, când sicilienii au emigrat în Statele Unite. Migraţia a continuat şi în secolul XX. Dacă în 1950, Gangi avea 16.000 de locuitori, în prezent populaţia este în număr de 7.000.
În ciuda costurilor ridicate pentru repararea locuinţelor, iniţiativa primarului pare să aibă succes. Peste 100 de locuinţe au fost date, cei mai mulţi dintre noii proprietari fiind chiar sicilieni în căutare de locuinţe liniştite pentru weekend.
“Noi nu vrem noi locuitori doar pentru că au bani. Noi vrem să ştim ce intenţionează să facă cu aceste case”, afirmă Giuseppe Ferrarello, primarul din Gangi. Potrivit acestuia, sunt încurajaţi cei care vor să dezvolte o activitate economică.