A lucrat pe brânci 9 luni, iar când a ajuns acasă i-au dispărut banii

Vocea.biz / 01.12.2016
A lucrat pe brânci 9 luni, iar când a ajuns acasă i-au dispărut banii

Un bărbat din Gorj s-a întors în țara cu toți banii pe care a reușit să îi strângă în nouă luni de muncă în Israel. Bagajul i-a fost rătăcit pentru trei zile, iar când l-a primit înapoi, bărbatul a avut marea surpriză să constate că îi lipsesc 5.000 de euro.

În speranța că își va recupera suma pe care pretinde că o avea în bagaj bărbatul și-a angajat un avocat. Alin Marica a lucrat în Israel pe baza unui contract obținut prin intermediul Ministerului Muncii. După nouă luni de muncă în construcții gorjeanul a strâns 5.000 de euro și a decis să se întoarcă acasă cu banii. Greșeala lui a fost însă faptul că a lăsat banii strânși în bagajul de cală, care a fost rătăcit.

“M-au băgat prin filtrele alea de nu știu câte ori că nu am mai avut timp să îi scot. Când a plecat bagajul l-au oprit ei, în avion nu a mai ajuns.”, a declarat gorjeanul.

Trei zile mai târziu, Alin Marica și-a primit bagajul rătăcitor, dar, susține bărbatul, fără o lampă cu gaz și 5.000 de euro. Colegii bărbatului susțin că l-au văzut în momentul în care a pus banii în bagaj. Astfel, gorjeanul își caută acum dreptatea, dând în judecată atât compania aeriană, cât și aeroportul Otopeni.

Florinela Popescu, avocat: “Sunt mari șanse că banii să fie dispăruți la noi, având în vedere că i-au confirmat că i-au desfăcut bagajul. Când a venit cu bagajul i-a spus vedeți că v-a fost desfăcut bagajul și v-a fost luată acea lampă pe gaze. De unde știa băiatul de la curierat, că el doar este un simplu agent.”

“Am făcut depresie și nu mai gândeam deloc, nici somn nu mai aveam noaptea. Ca orice om, când vii cu ceva bani de acolo îți faci ceva planuri.”, a mai declarat Alin Marica.

Reprezentanții aerportului spun că bărbatul ar fi trebuit să declare că avea valori în bagaj.

Valentin Iordache, purtător de cuvânt al companiei Aeroporturi București: “Faptul că nu se transporta bunuri de valoare în bagajul de cală, asta este menționată clar în bilet. La pierderea unui bagaj de o companie aeriană aeroportul nu are nicio atribuție în ceea ce privește procesarea bagajelor și singura responsabilitate este a transportatorului.”

Soția bărbatului e șomeră, iar omul disperat își caută acum și el de lucru.

Citește și...