Nasty. Sau de ce să te scuzi fals, când poți să înjuri sincer

Dan Radu / 25.04.2017
Nasty. Sau de ce să te scuzi fals, când poți să înjuri sincer

Ilie Năstase nu este singura personalitate care a dat cu bâta în baltă, dar se numără printre cei care nu au știut să respecte protocolul în astfel de situații.

Să te mai miri în 2017 că o femeie neagră face un copil cu un bărbat alb și să îți pui întrebarea ce nuanță va avea pruncul arată, pe lângă o lipsă de înțelegere a umorului, o lipsă de sensibilitate pentru niște probleme pe care, Ilie Năstase, ca om umblat, ar trebui să le cunoască.

Nu cu foarte mult timp în urmă căsătoriile interrasiale erau interzise în SUA, iar pentru un tenisman care nu scapă ocazia să se laude că a schimbat mingi cu foști președinți americani, astfel de scăpări sunt greu de iertat. Dar nu imposibil.

Scuzele publice, urmate de asigurări privind faptul că a înțeles de ce vorbele respective dor și promisiunea că astfel de scăpări nu se vor mai repeta fac parte din protocolul clasic în astfel de situații.

Nu că ar crede cineva în sinceritatea lui Ilie Năstase, care cândva propunea deportarea romilor în Harghita pentru ca restul României să scape cu ocazia asta și de unguri prin copleșire numerică, dar măcar ar fi un semnal că eroarea a fost conștientizată fie de el, fie de niște buni sfătuitori din jurul său, iar a face glume rasiste nu este privit ca ceva firesc în părțile acestea ale lumii.

La fel, să mai crezi în 2017 că o invitație voalată la sex (către căpitanul echipei adverse, Anne Keothavong) reprezintă un compliment sau o glumă bună, arată, nu doar o lipsă de înțelegere a trecerii timpului, dar și o lipsă de sensibilitate față de femei, în general.

Năstase nu și-a cerut însă scuze, a preferat doar să se plaseze din poziția de dătător cu bâta în baltă, în cea de victimă și să arunce întreaga vină asupra ziariștilor care au relatat ce a spus într-o conferință de presă.

Au urmat ploile de ”fucking bitches” adresate adversarelor, arbitrilor și jurnalistelor, în timpul meciului.

Aici nu mai vorbim de neînțelegerea subtilităților comportamentului corect politic, ci de o faptă descrisă foarte bine în legea 61 din 1991 privind încălcarea normelor de conviețuire socială: ”săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”…

Abia după acest incident au urmat scuzele, în sensul că apropiații lui Năstase s-au grăbit să-i scuze acestuia faptele.

Sigur, are și Nasty vina lui, e mai slobod la gură, dar mai vinovată este jucătoarea britanică Johanna Konta, care, după ce a fost înjurată de Năstase, a plâns prea exagerat, a fost prea falsă. Măcar Năstase a porcăit-o sincer…

De aici și până la ideea unui complot al britanicilor împotriva lui Năstase și a României, în general, nu a fost decât un singur pas.

”Arbitrul și britanicii spun că Ilie Năstase ar fi zis ceva nepotrivit. Dar Johanna a început să plângă mai tarziu. Probabil suntem considerați o națiune mică, dar nu vom lăsa capul plecat”, a spus președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, după incident.

La fel a reacționat și fostul tensimen Ion Țiriac, afirmând că adevărata problemă nu a fost ieșirea fostului coleg la dublu, ci faptul că jucătoarea care tocmai fusese gratulată de Năstase cu apelativul ”fucking bitch” a părăsit terenul.

”Ilie este un mare patriot şi, uneori, spune lucruri pe care nu ar fi vrut să le spună”, a comentat și Nadia Comăneci, de parcă din dragoste de țară le-ar fi făcut Năstase albie de porci pe adversare.

”Toată lumea în România îl iubeşte pe Ilie pentru că este Ilie”, a adăugat aceasta, de parcă a înjura niște jucătoare de tenis și arbitrul, în mijlocul unui meci oficial, ar fi o năzbâtie ștrengărească, pe seama căreia să râzi nostalgic mai târziu.

În timp ce comportametul lui Ilie Năstase continuă să stârnească indignare în afara țării, în România ieșirile fostului campion sunt puse pe seama unei enervări umane și de înțeles care face parte din farmecul personal al șturlubaticului Nasty.

Sportivii și presa sportivă se grăbesc să amintească de talentul uriaș al lui Ilie Năstase, de parcă trecutul lui sportiv ar fi fost pus la îndoială și nu bunul simț din prezent.

Mai grav, însă, este că se acreditează ideea că, dacă ai fost un mare campion, este în regulă să ți se treacă cu vederea o încălcare flagrantă a unor reguli elementare. Ilie Năstase este un model când vine vorba de performanța în tenis, însă a-l privi ca un model și când încalcă regulile nu face bine nimănui.

Nici admiratorilor lui Nasty și nici lui Ilie Năstase însuși, care, în loc să aleagă calea scuzelor, alege să fie mândru când chiar nu este cazul.

Întrebat de jurnaliștii britanici, după consumarea evenimentelor, cum vede suspendarea venită de la Federația Internațională de Tenis, Ilie Năstase a răspuns neîmpovărat de vină sau critici: ”I dont’t give a shit”.

Citește și...