Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,10%, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR), transmite News.ro.
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Marţi, indicele a stagnat la 3,09% pentru a doua zi consecutiv.
Indicele se afla pe un trend descendent din 3 august, când era la nivelul de 3,47%.
Totodată, indicele Robor la şase luni a crescut miercuri la 3,36%.
Marţi, acesta a scăzut la 3,35%, cel mai mic nivel din 3 iulie, când a fost 3,32%.
Şi acest indice se afla pe un trend descendent din 3 august, când era la pragul de 3,53%.