Ordonanţa de urgenţă prin care autorităţile locale pot folosi, în acest an, excedentul bugetar pentru finanţarea cheltuielilor de personal a fost adoptată joi de Guvern.
”O ordonanţă de urgenţă privind noi măsuri bugetare pentru autorităţile publice locale. Se instituie posibilitatea ca unităţile administrativ-teritoriale să solicite în perioada 2018-2019 contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, aflate şi înregistrate în contul curent general al Trezoreriei statului, în limita sumei de 500 de milioane de lei, cu tragerea împrumutului integral autorizat în anul 2019”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, citat de News.ro.
El a precizat că aceste sume vor fi utilizate exclusiv pentru finanţarea proiectelor necesare asigurării pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate în parte: educaţie, sănătate, apă, canalizare, energie electrică, energie termică, iluminat public, infrastructură de transport, salubrizare, cultură, sport şi tineret şi locuinţe.
”Totodată, prin acest act normativ, autorităţile administraţiei publice locale vor putea ca, în acest an, 2018, să utilizeze excedentul bugetului local pentru a finanţa şi cheltuielile cu personal, corecţiile financiare aferente proiectelor, sentinţele civile definitive, precum şi rambursarea împrumuturilor contractate”, a precizat Barbu.