Ruşii de la Vimetco scot la vânzare acţiunile producătorului de aluminiu Alro din Slatina

Vocea.biz / 18.06.2018
Ruşii de la Vimetco scot la vânzare acţiunile producătorului de aluminiu Alro din Slatina

Producătorul de aluminiu Alro a anunţat luni că acţionarii săi, Vimetco NV şi Conef SA, intenţionează să lanseze o ofertă publică de vânzare pentru acţiunile companiei.

Grupul, împreună cu filialele sale, reprezintă unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa după capacitatea de producţie, cu operaţiuni în toate segmentele semnificative ale producţiei de aluminiu, titrează News.ro.

Grupul este format din divizii upstream şi downstream, de la activităţi care includ exploatarea şi rafinarea materiilor prime, până la producţia şi vânzarea de produse din aluminiu primar şi procesat (care cuprind produse laminate plate şi produse extrudate).

Vânzările şi EBITDA  ale Grupului, în 2017, au fost de 2,7 miliarde lei (aproximativ 679 milioane dolari) şi respectiv 566 milioane lei (aproximativ 140 milioane dolari).

”Aceasta este o veste foarte bună pentru Alro. Alro a devenit un jucător cheie pe piaţa globală a aluminiului, cu un istoric puternic, cu scală şi prezenţă internaţională. Avem o echipă puternică de management, care lucrează împreună de mulţi ani, cu o strategie clară de a continua să crească prezenţa Alro în rândul clienţilor importanţi din întreaga Uniune Europeana şi dincolo de aceasta, şi cu o experienţă dovedită de creştere a Companiei şi de a obţine performanţe financiare”, spune Marian Năstase, preşedintele Alro.

Vimetco NV deţine, în prezent, 84,2% din acţiunile Alro. Acţionarii Vânzători intenţionează să ofere acţiuni Alro către investitorii instituţionali şi investitorii de retail din România, şi investitorilor eligibili din afara României.

“Modelul nostru integrat pe verticală, care presupune să avem control asupra fiecărei etape a producţiei noastre, este un atu puternic al Alro. Am implementat activ o strategie pentru a creşte accesul nostru la industrii sofisticate, care solicită aluminiu procesat care să respecte standarde tehnice foarte specializate. Suntem mândri că producători precum Airbus apeleaza la Alro pentru produse din aluminiu care sunt de cea mai înaltă calitate”, spune Gheorghe Dobra, director general al Alro.

Folosind bauxita extrasă din minele din Sierra Leone (Africa), grupul produce alumina, principala materie primă utilizată pentru producerea aluminiului, care este procesată în rafinăria din Tulcea, România.

Minele operate de grup şi rafinăria sa acoperă integral necesităţile  de bauxită şi de alumină ale acestuia. Totalul resurselor de bauxita, măsurate şi indentificate în minele exploatate de grup începând cu  1 ianuarie 2018, au fost estimate de grup la 53,6 milioane de tone, pe care acesta le consideră suficiente pentru aproximativ 20 de ani de operaţiuni (în conformitate cu ratele actuale de producţie). În 2017, grupul a produs 1.787.716 tone, respectiv 472.606 de tone de bauxită şi, respectiv, de alumină.

Unităţile de producţie şi de prelucrare a aluminiului care aparţin grupului sunt situate în Slatina, România. Acestea au produs aproximativ 282.000 de tone de aluminiu primar în 2017 din care aproximativ 56% a fost utilizat intern, în producţia de produse din aluminiu procesat care, în acelaşi an, s-a ridicat la aproximativ 109.000 de tone.

Grupul fabrică şi vinde un portofoliu diversificat şi flexibil de produse din aluminiu, inclusiv produse din aluminiu primar, cum ar fi sârmă, bare, plăci şi lingouri, precum şi produse laminate plate, cum ar fi table, bobine şi plăci şi o gamă largă de profile extrudate.

Începând cu 2002, Grupul a investit aproximativ 412 milioane dolari pentru a dezvolta şi menţine capacitatea de producţie a aluminiului primar şi procesat.

Tags:
Citește și...