Grupul RCS&RDS a anunţat luni că a încheiat un contract cu Antena Group prin care sunt toate litigiile dintre cele două companii, iar canalele Antena Group vor renunţa la regimul must-carry.
Contractul a fost încheiat în 15 iunie, potrivit unui anunţ publicat luni pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), titrează News.ro.
”Ca urmare a acestui contract se sting toate litigiile dintre RCS&RDS şi Antena Group, împreună cu entităţile afiliate acestuia, cu privire la care am informat în detaliu piaţa şi investitorii noştri în cadrul prospectului de ofertă publică iniţială din data de 26 aprilie 2017, în cadrul prospectelor de oferte publice de obligaţiuni din 2016 şi 2017, cât şi în cadrul raportărilor periodice publice ulterioare”, se arată în anunţ.
Totodată, RCS&RDS şi societăţile Antena Group au încheiat un contract de retransmisie în baza căruia RCS&RDS va continua să distribuie canalele aparţinând Antena Group în regim pay-tv începând cu data de la care canalele Antena Group vor renunţa la regimul must-carry.