Rata anuală a inflaţiei a urcat în mai la 5,41%, cel mai mare nivel din februarie 2013

Vocea.biz / 12.06.2018
Rata anuală a inflaţiei a urcat în mai la 5,41%, cel mai mare nivel din februarie 2013

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna mai la 5,41%, cel mai înalt nivel din februarie 2013, când a fost 5,65%, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 18,56% faţă de decembrie 2017, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În aprilie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 5,2%, în creştere faţă de martie, când a fost 5%, titrează News.ro.

În mai, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,93%, în medie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 7,75%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,72%.

Faţă de decembrie 2017, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în mai, la cartofi (18,56%), fructe proaspete (18,37%), alte legume şi conserve de legume (17,47%) şi gaze naturale (10,43%).

Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, în mai faţă de decembrie, cu 5,69%.

În ultima prognoză, publicată în 9 mai, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 3,5% la 3,6%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3% pentru decembrie 2019.

Citește și...