Boeing a obţinut mai multe comenzi decât Airbus la salonul de aeronautică care a avut loc în această săptămână la Farnborough, Anglia, la care cei mai mari producători de avioane din lume au atras un număr de comenzi comparabil cu cel de anul trecut, de circa 900, cu ajutorul cererii de leasing, transmite Reuters.
Constructorul american de avioane a anunţat că a atras 528 de comenzi şi angajamente, la evenimentul din sudul Angliei, în timp ce Airbus a raportat 432 de acorduri noi, respectiv 371 dacă sunt excluse aeronavele Bombardier Cseries, redenumite între timp A220, titrează News.ro.
Statistica a fost umbrită de circa 400 de acorduri în care numele cumpărătorilor nu au fost făcute publice, fapt neobişnuit la un eveniment destinat în primul rând publicităţii.
Acest fapt l-a determinat pe unul dintre delegaţii participanţi la salonul de aeronautică să afirme că a participa la un “UFO show” (show de OZN-uri n.r.).
Airbus a atribuit acest val de secretomanie tensiunilor comerciale care au făcut ca unele companii să nu dorească că pară că ţin partea Statelor Unite sau a altor puteri economice, pe fonduri intensificării retoricii.