Telekom România ar putea suprataxa clienţii pentru servicii de roaming

Vocea.biz / 05.07.2018
Telekom România ar putea suprataxa clienţii pentru servicii de roaming

Grupul Telekom România, unul din cei mai mari jucători de pe piaţa de comunicaţii, ia în calcul să ceară aprobarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) privind suprataxarea clienţilor în cazul serviciilor de roaming, a declarat pentru News.ro directorul general al companiei, Miroslav Majoroš.

Acesta afirmă că societatea a pierdut milioane de euro din cauza faptului că utilizatorul este tarifat pentru serviciul de roaming în UE la fel ca în România.

Declaraţiile vin la câteva zile după ce ANCOM a anunţat că a aprobat, pentru al doilea an, cererea concurentului RCS&RDS de a aplica propriilor clienţi anumite suprataxe, în plus faţă de tarifele naţionale, pentru serviciile de roaming în Uniunea Europeană, dar şi în Norvegia, Islanda, respectiv Liechtenstein (SEE).

”Vom lua în considerare şi vom vedea, vom analiza situaţia. Asta întrucât impactul măsurii privind roaming-ul în rezultatele financiare este mare, îl simţim. Analizăm”, a declarat pentru News.ro directorul general al Telekom Romania, Miroslav Majoroš.

Întrebat cât a pierdut compania din acest motiv, acesta a răspuns că este vorba de o sumă mare de bani, milioane de euro, fără a preciza o cifră exactă.

”Toţi operatorii au pierdut bani. Milioane de euro. Şi aici e o situaţie diferită de cea din Croaţia sau Italia, de exemplu, unde vin milioane de turişti în fiecare vară, aici nu aveam aceeaşi situaţie, din păcate. Balanţa e negativă, din acest punct de vedere, consumăm mai multe minute în afara ţării decât primim de la turiştii străini care vin aici. Impactul e negativ şi destul de puternic”, a adăugat reprezentantul Telekom Romania.

El precizează că alte ţări din UE se bucură de aceste avantaje.

ANCOM a anunţat în această săptămână că a aprobat, pentru al doilea an, cererea RCS&RDS de a aplica propriilor clienţi anumite suprataxe, în plus faţă de tarifele naţionale, pentru serviciile de roaming în Uniunea Europeană, dar şi în Norvegia, Islanda, respectiv Liechtenstein (SEE). Până acum, RCS&RDS este singura companie românească ce a trimis autorităţii o astfel de cerere.

Conform reglementărilor europene, operatorii mobili care nu sunt în măsură să susţină comercial „Roam like at home” pot solicita şi pot fi autorizaţi de autoritatea de reglementare, în urma unei analize, să perceapă utilizatorilor anumite suprataxe de sustenabilitate, în plus faţă de tarifele naţionale.

Începând cu data de 15 iunie 2017, utilizatorul este tarifat pentru serviciul de roaming în UE/SEE ca şi cum ar fi un consum efectuat în România, în afara propriei reţele, în măsura în care acesta nu depăşeşte limitele unei utilizări rezonabile. Spaţiul Economic European (SEE) cuprinde statele membre ale Uniunii Europene, la care se adaugă Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Majoroš anunţă totodată că operatorul va continua investiţiile în România, în special în extinderea reţelei de fibră optică în zona rurală şi în oraşele mici.

Miroslav Majoroš precizează că bugetul alocat în acest an pentru investiţii va fi în linie cu cel din anii trecuţi şi va depăşi 170 milioane euro.

”Oraşele mari sunt deja acoperite cu cablu şi fibră optică, iar calitatea conectivităţii este destul de bună. Vom continua aşadar investiţiile în oraşele mai mici şi la sate”, a mai spus reprezentantul companiei.

Majoroš estimează totodată că societatea va încheia anul cu rezultate ”bune” şi consideră 2018 un ”an de succes”, pentru că ”vinde mai mult”.

Altfel, Telekom Romania a anunţat miercuri lansarea unei noi oferte pe piaţa de telecomunicaţii prin intermediul abonamentelor care elimină perioada minimă contractuală pentru clienţii rezidenţiali de servicii mobile de la Telekom.

Astfel, începând din 4 iulie, noul plan tarifar Mobil 5, de 5 euro / lună, fără perioadă minimă contractuală, le aduce clienţilor libertatea de a beneficia de internet mobil 4G nelimitat şi minute naţionale nelimitate incluse în abonament, fără nicio obligaţie de a plăti despăgubiri sau taxe de reziliere în cazul încetării contractului.

La sfârşitul lunii martie, Telekom România avea 5,44 de milioane de clienţi pe segmentul de telefonie mobilă, în scădere cu 3,5% comparativ cu intervalul similar al anului trecut.

Dintre aceştia, numărul de abonaţi ai serviciilor mobile a urcat de la 2,02 milioane în urmă cu un an la 2,18 milioane. În schimb, numărul clienţilor serviciilor prepaid a scăzut cu 10,4% în termeni anuali, a 3,04 milioane.

Numărul utilizatorilor de servicii broadband a crescut cu 2%, la 1,21 milioane, de la 1,18 milioane în martie 2017.

Serviciile de telefonie fixă au continuat să aibă o evoluţie negativă, numărul de clienţi scăzând la 1,82 milioane, de la 1,93 milioane în martie 2017.

Veniturile Telekom România au scăzut cu 1,7% în primul trimestru, la 226 de milioane de euro, în timp ce profitul operaţional (EBITDA) a coborât cu 10,8%, la 33 de milioane de euro, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017.

Telekom Romania include Telekom Romania Communications şi Telekom Romania Mobile Communications, fostele Romtelecom şi Cosmote.

Telekom Romania, lansat în septembrie 2014,  este brandul sub care funcţionează foştii operatori Romtelecom şi Cosmote. Brandul aparţine Deutsche Telekom, unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii din lume.

Principalii competitori ai Telekom, în România, sunt Vodafone, Orange şi Digi Mobil.

Citește și...