Indicele Robor la trei luni a crescut la 3,34%

Vocea.biz / 04.07.2018
Indicele Robor la trei luni a crescut la 3,34%

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,34%, cel mai mare nivel din martie 2014, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR), titrează News.ro.

Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Marţi, indicele a crescut la 3,27%.

Nivelul atins miercuri, 3,34%, este cel mai mare din 5 martie 2014, când a fost 3,37%.

Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.

Totodată, indicele Robor la şase luni a crescut miercuri la 3,39%, cel mai mare nivel din 8 mai 2014, când a fost 3,39%.

BNR a anunţat, în 7 mai, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.

Tags:
Citește și...